Cafeneaua Nației cu Johann Hari, scriitor, jurnalist și autorul cărții „Legături pierdute”

Ойын-сауық

Vă invităm să urmăriți dialogul dintre colega noastră, Sorana Stănescu, jurnalistă la Foaia de Observație, și Johann Hari, scriitor, jurnalist și autorul cărții „Legături pierdute”, o carte menționată foarte des de către Dragoș în producțiile noastre.
Va fi o discuție despre nevoia de #conexiune, de #siguranță, de #colectivitate, despre cum e necesar să construim #împreună infrastructura umană pe care avem nevoie să ne bazăm astăzi, mai mult ca niciodată.
Pentru restul poveștilor vă așteptăm la The Inner, la Cluj.🙌
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?👇🏼
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
~ bit.ly/Starea-Facebook
~ bit.ly/Starea-Instagram
~ bit.ly/Starea-Twitch
~ bit.ly/SN-magazin
~ bit.ly/SN-podcast
~ bit.ly/SN-newsletter
~ / discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro

Пікірлер: 43

  • @anca2604
    @anca2604 Жыл бұрын

    Mulțumesc frumos că l-ați adus pe Johann Hari aici la voi! 🙏Abia aștept să urmăresc interviul 😊

  • @GeaninaPopa-oo1py
    @GeaninaPopa-oo1py Жыл бұрын

    Nu doar interesantă emisiune, ci și informativă. Sper să continue orice ediție Starea Nației.

  • @ileanavasilescu895
    @ileanavasilescu895 Жыл бұрын

    Bună seara, Starea Nației și mulțumim pentru emisiune și pentru interviul prezentat !👏🌹👏 Felicitări !👍♥️👍

  • @amaliasuiu1110
    @amaliasuiu1110 Жыл бұрын

    Îl aşteptăm sâmbătă la Cluj! 🙂

  • @mihairus1072

    @mihairus1072

    Жыл бұрын

    La ce oră vă întâlniți cu Dragoș, vineri?

  • @amaliasuiu1110

    @amaliasuiu1110

    Жыл бұрын

    Deocamdată nu am stabilit. 🙂

  • @simonagh

    @simonagh

    Жыл бұрын

    @Mihai, 10:30 la cafeneaua Tamper

  • @mihairus1072

    @mihairus1072

    Жыл бұрын

    Vom veni și noi!

  • @vasilicaignat6411
    @vasilicaignat6411 Жыл бұрын

    Abia astept

  • @StareaNatiei

    @StareaNatiei

    Жыл бұрын

    Vă așteptăm de la ora 19:00!

  • @alexia0712
    @alexia0712 Жыл бұрын

    superb, multumim!

  • @margaretasandu6351
    @margaretasandu6351 Жыл бұрын

    Supereducativ si interesant-multumesc

  • @ionelabrojboiu9543
    @ionelabrojboiu9543 Жыл бұрын

    Este cel de-al doilea material pe care il vizionez pe aceasta tema. Este foarte ingrijorator, cel putin pentru tanara generatie. Eu celui mic nu ii mai permit accesul la nici un device cu exceptia temelor. Am remarcat o imbunatatire in comportament si concentrare. Ganduri bune si intelepte tuturor!

  • @Popa_Mihai

    @Popa_Mihai

    Жыл бұрын

    Nu cred ca solutia e interzicerea,mai devreme sau mai tarziu tot o sa vrea.Indiferent e ca maine sau peste 5 ani.O sa simta ca pierde ceva.Acum nu zic sa imi luati sfatul drept bun,doar sa va mai ganditi.Ce implicare are chestia asta pe termen lung.Cand toti cei din jurul lui or sa vrea sa vorbeasca cu el si nu o sa poata o sa devina frustrat.Cheia dupa mine e sa il faceti sa ajunga la rationamentul dumneavoastra si sa inteleaga ca nu e bine pt el daca sta mult.E ca si pedepsirea.O solutie care nu aduce nimic ok pt ca restrictioneaza o libertate

  • @ionelabrojboiu9543

    @ionelabrojboiu9543

    Жыл бұрын

    @@Popa_Mihai apreciez si respect punctul de vedere. In scoala copilul foloseste deja suficienta tehnologie ca si acasa de altfel. Steve Jobs le-a interzis copiilor sai telefoanele pana la varsta de 14 ani. Oare de ce? O seara frumoasa alaturi de cei dragi!

  • @ionuta.5359
    @ionuta.5359 Жыл бұрын

    Wow! Ce privilegiu!

  • @brianaterente5014
    @brianaterente5014 Жыл бұрын

    Incredibil❤

  • @oliviawyn3042
    @oliviawyn3042 Жыл бұрын

    Felicitări !

  • @mariusbogdan8054
    @mariusbogdan8054 Жыл бұрын

    Mi-a placut mult. Felicitari!

  • @davfbgbgdhd
    @davfbgbgdhd Жыл бұрын

    Felicitări, Starea nației!🎉❤

  • @claudiudaniel3386
    @claudiudaniel3386 Жыл бұрын

    Sper sa readuci interviurile "Cafeneaua Natiei" 👍

  • @alexnicu6461
    @alexnicu6461 Жыл бұрын

    Foarte fain interviul! Sper sa mai existe pe viitor astfel de interviuri. Dau nota 11/10 la capitolul dialog informativ si educativ.

  • @stavirelcheriazi3623
    @stavirelcheriazi3623 Жыл бұрын

    Super-fain!

  • @septicone7397
    @septicone7397 Жыл бұрын

    Momentan citesc cartea “Hoții de atenție” scrisă tot de Johann Hari, o recomand și pe aceasta!

  • @elzorro3608
    @elzorro3608 Жыл бұрын

    Like pentru video !

  • @raimundapostu148
    @raimundapostu148 Жыл бұрын

    Scurt pe 2 si la obiect😊

  • @Lea..
    @Lea..11 ай бұрын

    👏👏🏻👏👏🏻

  • @gobebe
    @gobebe Жыл бұрын

    5:56 Good point! 😄👍

  • @catalinp5093
    @catalinp5093 Жыл бұрын

    👏👏👏👏👏👏👏👏❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  • @danielberzelian
    @danielberzelian Жыл бұрын

    for the algo!💪

  • @AndyCalzolaio
    @AndyCalzolaio Жыл бұрын

    Îl invitați și pe Marius Vaduva la Cafeaua Natiei. E un nutriționist foarte bun cu povesti foarte bune.

  • @ivanovicimadalin301
    @ivanovicimadalin301 Жыл бұрын

    salutare,imi puteti spune va rog frumos care este procentul de robusta /arabica la cafeaua pusa la vanzare.multumesc

  • @lilianafuiorea9059
    @lilianafuiorea9059 Жыл бұрын

    ❤️🎩⚘️😊

  • @bogdan76761
    @bogdan76761 Жыл бұрын

    👍

  • @ileanavasilescu895
    @ileanavasilescu895 Жыл бұрын

    💙💛❤️

  • @irimescuannamaria5005
    @irimescuannamaria5005 Жыл бұрын

    Mai un pic și va vad live la Cluj ! 🎉😊❤

  • @Mazi55332
    @Mazi55332 Жыл бұрын

    Algoritm❤

  • @cupsajunior
    @cupsajunior Жыл бұрын

    sa fie primit:)

  • @icesystem7
    @icesystem7 Жыл бұрын

    Daca scrie precum vorbeste.. cam rispia de hartie. Da, am inteles, atentia ne este afectata de retelele sociale... mai taiati din ele si va va fi mai bine. O alta problema a retelellor ..in special youtube e ca unii creatori de continut fac video-uri cu foarte multa vorbaraie si foarte putina substanta. Din pacate cel de fata cam intra in categoria asta, spre final omul cam bate campii grav, dar na, nimeni nu-i perfect. Chiar si asa multimim pentru ceea ce faceti!

  • @catalinenache7643
    @catalinenache7643 Жыл бұрын

    👏🦦🍬

  • @danield8596
    @danield8596 Жыл бұрын

    Halal influentare mascata sub opozitie, modelul american cu jumatati de adevar sau subiecte soc ce deranjeaza pe toata lumea, apoi bagati un foarte dubios caracter , mai scrie si carti , se mai duce el in Sillicon Valley face el , drege , vorbeste el cu oameni importanti, ba mai spune ca le si pare rau...apoi vorbeste cu cineva important de la Google...si prostii aplauda

  • @liviu1977
    @liviu1977 Жыл бұрын

    Interview ...decent, audio quality, atrocious :(

  • @viop2998
    @viop2998 Жыл бұрын

    👍

Келесі