Când îți cumperi CASĂ în Cluj

Комедия

Actori: Mircea Popa, Ginuc Crișan și Cristi Ciui
Regie: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat
Sunet: Horațiu Limbășan
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 634

  • @ronceafelix
    @ronceafelix2 жыл бұрын

    Ce tare esti frate. Poate asa inteleg si cei din generatia noastra , mai neinformati si neatenti, ce inseamna smenaris mafiei imobiliare si sa invete sa aprecieze truda batranilor care special pentru a lasa mostenire copiilor au muncit atat. Nu moare nimeni la tara la casa daca esti destept, e mai sanatos.

  • @aurelianstanica2708

    @aurelianstanica2708

    2 жыл бұрын

    Exact, pentru ca li s-au introdus ideea asta că la tară este greu, muncă, sărăcie, etc. Si la oraș este munca, plus foarte mult stress pentru că lumea la oraș este mai tentată din cauza cantității si vitezei de informații, reclame, vezi ce altul are, competiție, marketing, etc... li se introduc tot felul de informații false dinadins pentru a lise vinde continuu...suntem jucați psihologic(bine sunt multe de spus pe tema asta, incluzând istoria, istoria adevărată, dacă nu știm istorie este greu fără rădăcină, daca nu ști de unde vi, cum poți avea un punct de plecare, si creste cum trebuie? cum poți plănui unde te duci daca nu ști de unde vi? Iar cultura si transmiterea ei de la generatie la generatie...in fine asta este o alta tema dar in mare parte, ce au făcut, au șters cu buretele istoria adevărată, usor usor si cultura...au introdus-o pe a lor si apoi au introdus sisteme pe care ei vor ca lumea sa le urmeze ca ghid pentru viată...un ghid care nu duce spre iubire, fericire, sănătate, armonie, dar exact opusul acestora...)si omul cade in zona aceia unde crede ca are nevoie de tot felul de prostii care duce la consum inconștient...In timp ei săracii uită ce este cu adevărat prioritatea si necesarul unei vieți cu însemnătate, cu sens, sănătoasă, fericita...Daca tragem o linie si comparăm intre un orășean si un țăran, cel de la tară este mult mai sănătos si fericit, iar orășeanul poate maxim de simțuri vor fi plăceri si comfort, dar nu sănătate si fericire... Locuiesc aici in Londra de 11 ani si majoritatea englezilor care stau la casa(dar in oraș, in Londra) nu mănâncă merele din pomul din gradină, dar au mere de la supermarket pe masă, câteodată ii întreb daca pot culege merele că este păcat de ele...si unii mă lasă sa le culeg dar se uita ciudat ca si cum sunt mere otrăvitoare, neîngrijire ori ceva de genul... :))), iar majoritatea nu grădinăresc(pentru ca in mintea lor cred că nu au ei timp de așa ceva, lucrează la birou într-o cușca simtinudu-se superiori..., plătesc specialist in grădinărit, dar nu-si dau seama ca acea "munca" in gradina ii readuce in contact cu natura si ii destreseaza...pot sa dau nenumărate exemple despre cat de anormala lumea a ajuns...Trebuie sa ne întoarcem la natura...

  • @danielandreigaina9784

    @danielandreigaina9784

    2 жыл бұрын

    @@aurelianstanica2708 câtă dreptate aveți!

  • @georgepopescu1327

    @georgepopescu1327

    2 жыл бұрын

    @@aurelianstanica2708 au inceput sa se dezvolte si in Romania satele din jurul oraselor mari, au tot aparut case noi, frumoase, incepe sa apara si infrastructura. In 10-15 ani, majoritatea vor cauta case in satele din apropierea oraselor mari. Daca ai o sosea nationala facuta calumea, ce inseamna sa mergi 20 de minute, cu masina, pana la intrare in oras?

  • @makerl1fe388

    @makerl1fe388

    2 жыл бұрын

    Nu sunt genul personal. La casa e mereu de lucru, am trăit intr-u oraș mai mic la casa și viața la bloc m-a fascinat mereu. Lume peste tot in jur, ma simt mai sigur noaptea, magazine in apropiere. Nu am atât de mult de curățat, nu ma ocup de aspectul blocului ca e altcineva mai pasionat care face asta. Am primit moștenire o casa cu curte mare și grădina, nu am putut sa o apreciez, tot bube ii găseam ca-i vechi, demodat, are lipsuri fata ce au apartamentele acum… și efectiv nu voiam sa-mi irosesc tinerețea Învățând sa lucrez și sa-mi fac pe acolo ce trebe și sa nu fac bine, nu ma omor cu legumele apăi sa ma apuc sa le cresc eu. Sa plătesc pe cineva sa facă mofturile astea de care n-am nevoie nici atât. Am vândut-o la cineva pasionat, lucra de zori acolo si eu de banii de pe casa am luat o garsoniera la Cluj si mi-o mai rămas vreo 10k euro. Și nu-i de-aia de 11 m2 😂. De asta am eu nevoie, ceva făcut de meseriasi, eu sa le plătesc serviciile, știu ce cumpăr, cum arată si e bine. Chiar nu aveam ce face cu ditamai curtea aia si 3 camere, mie momentan îmi ajunge o camera in care sa dorm cu masa unde sa manc, o Bucătărie sa gătesc ceva si o baie. Atât, sa ai casa ca si burlac mi se pare aberant. Au fost alte vremuri in care pământul nu era disponibil si ăla era considerat “investitie” dar acum investiția e o locuința intr-un oraș dezvoltat sau in dezvoltare in care fiecare membru ajuta la dezvoltarea ei si e plătit pentru munca prestata. La sat e fiecare pentru el, mori de foame când e seceta dacă n-ai avut grija. Și un lucru mai Menționez, sunt oameni si oameni. Nu trebuie sa ne impunem gândirea in ei, astfel faza asta cu “vreau la Cluj sa fac ceva” trebuie respectata. Prin faptul ca sa ajungă acolo vinde tot terenul si casele la care au muncit străbunicii e fix problema lor. Moștenirea e sa-i fie bine urmasului, ce face fiecare ei decid, sa le fie bine.

  • @zunni616

    @zunni616

    2 жыл бұрын

    eu vreau sa ma reintorc la viata de tara

  • @cristianbondoc0
    @cristianbondoc02 жыл бұрын

    “Bunicul meu a vandut juma’ de sat ca sa-mi iau jumate de apartament” 😂😂😂 Si cand adevarata valoare e sa ai si pamant pe la tara…

  • @alicioasa

    @alicioasa

    2 жыл бұрын

    e chiar trista afirmatia aia...te face sa reflectezi la lumea in care traim.

  • @dhanyrafael

    @dhanyrafael

    2 жыл бұрын

    Exact. Când va cădea sistemul capitalist falimentar actual bazat pe împrumuturi nesfârșite și banii din plastic, pământul cultivat macar îți va potoli foamea... Și o găină vorba aia crește și singură....

  • @mihaelaartacademy

    @mihaelaartacademy

    Жыл бұрын

    Da

  • @GimiGimi-ez6hy
    @GimiGimi-ez6hy2 жыл бұрын

    Oricum nu merita sa stai în Cluj în aglomerația de azi, pentru atâția bani! Cu atâția bani faci o casă frumoasă și stai in liniște în natură!! 😎 Asta înseamnă lux nu între patru pereți,in garsonieră!

  • @florinpanaitdragomir

    @florinpanaitdragomir

    2 жыл бұрын

    tre sa fii tantalau mare sa fii slugă o viață să stai în groapa aia de Cluj 😂...

  • @samilica12

    @samilica12

    2 жыл бұрын

    Vulpea care nu ajunge la struguri zice ca is acri.

  • @rarespopovici4402

    @rarespopovici4402

    2 жыл бұрын

    @@alexandruo.1639 unde stai ? Eu stau in deva cu 200euro chirie si iarna asta m a rupt la gaz. 200mc lunar 21 de grade....

  • @Ryan-no9fx

    @Ryan-no9fx

    2 жыл бұрын

    Gunoaiele nu dezvolta infrastructura intenționat sa nu poți sa îți faci o casa lângă Cluj. In orasul de 5* totul e o mafie imobiliara

  • @natura8009

    @natura8009

    2 жыл бұрын

    Da in Bucuresti cat o fi o casa?

  • @cafelutaliterara
    @cafelutaliterara2 жыл бұрын

    "La 70 000, vă recomand cu căldură să mai faceți rost de bani" 😂

  • @mirceabravo

    @mirceabravo

    2 жыл бұрын

    E importantă căldura zilele astea

  • @pelicanulscotian8004

    @pelicanulscotian8004

    2 жыл бұрын

    @@mirceabravo NOTA 10 CU FELICITARI MIRCIULICA PENTRU CLIP . TE SALUT CORNEL BRAILA

  • @mihaaa3778

    @mihaaa3778

    2 жыл бұрын

    🤣🤣

  • @cristidinu1628

    @cristidinu1628

    2 жыл бұрын

    @@mirceabravo Apai, daca ai caldura, ai bani... Cred ca trebuia sa zica „cu racoare”, ca sa stranga mai mult

  • @cosminmorga1331

    @cosminmorga1331

    3 ай бұрын

    Geniala fraza !!!

  • @toboalpha_drums
    @toboalpha_drums2 жыл бұрын

    Realitatea pură fratilor! Bravo echipa Bravo!

  • @heyyou3144
    @heyyou31442 жыл бұрын

    Daca ar fi un oras wow dar nu e,foarte exagerate prețurile si s-a construit haotic si s-au taiat padurile de pe dealurile din jurul Clujului.Frumoasă gandire aveti,oamenii fără minte(primarul si cei reponsabili).Rusine! Oamenii buni nu vă vindeți casele de la țară mostenite de la părinții sau bunicii vostri, prețuiți natura,o casă de la țară e mai valoroasă decat orice imobil de la oraș.Natura e adevarata bogătie,in natură ne găsim linistea.

  • @robertandy09
    @robertandy092 жыл бұрын

    Toate ca toate, da' n as da 20 de hectare de pamant ca sa ma mut intr o colivie nici in 1000 de ani

  • @alexandrachiriac6246
    @alexandrachiriac62462 жыл бұрын

    Super mișto! Din pacate prețurile cresc spectaculos.😥 Felicitări echipei!!!!! Faceți o treabă foarte bună!!!! Respect!

  • @mirceabravo

    @mirceabravo

    2 жыл бұрын

    Mulțumim.

  • @sshroot5565

    @sshroot5565

    2 жыл бұрын

    Cresc ele cresc dar cine crezi că după pandemia asta , mai are bani sa le cumpere ? Multi au rămas fără joburi , salarii înjumătățite și așa mai departe. Sa nu mai vorbim de inflație și de băncile care nu mai dau credite atât de ușor cum dădeau înainte de pandemie . Așa că mult succes dezvoltatorilor imobiliari și agenților imobiliari :))))

  • @mirceastan4618

    @mirceastan4618

    2 жыл бұрын

    Raportat la salariul mediu pe economie, Cluj a ajuns mai scump ca Leipzig. :))

  • @vasileg813

    @vasileg813

    2 жыл бұрын

    @@mirceabravo acum e bun Radu cu mașina ușoară

  • @denylaura7045

    @denylaura7045

    2 жыл бұрын

    Mircea iti multumim pt efortul depus dar te rog mai fa si cu bunica din chinteni

  • @SirGipsy
    @SirGipsy2 жыл бұрын

    Aveam de ales dintre Cluj si Amsterdam. Am ales Olanda am ramas si cu rest.

  • @fluxuleducatiei

    @fluxuleducatiei

    2 жыл бұрын

    De rest sa iti cumperi o barca, vei avea nevoie 😅

  • @dhanyrafael

    @dhanyrafael

    2 жыл бұрын

    Respect pentru înțelepciune! Alt aer, alte piesaje, statul e stat autentic, oamenii mult mai faini. Copiii tăi au viitor acolo. Romania e lagăr de exterminare.

  • @bbcszone1

    @bbcszone1

    2 жыл бұрын

    Bine zis, ai ales "Olanda", nu ai ales Amsterdam, ca in Amsterdam nu iti permiti nici o garsoniera :))

  • @AndreaHercut
    @AndreaHercut2 жыл бұрын

    "O vandut juma' de sat sa-mi iau juma' de apartament " Misto combinatie 😄

  • @olteanteodor8089
    @olteanteodor80892 жыл бұрын

    "Marianaaaaa,nu mai adu cafeaua"🤣🤣🤣

  • @johannisgeorg5014
    @johannisgeorg50142 жыл бұрын

    Nu se justifică absolut deloc asemenea prețuri în România, când pe noi scrie de mult deja FALIMENT, perspectivele de viitor nu sunt deloc strălucite iar calitatea vieții scade constant de câțiva ani încoace. Astea sunt preturi enorme chiar și pentru cei din IT, care nu reprezintă decât 9% din angajații din Cluj. Ceilalți, care câștigă în marea lor majoritate 2000 lei/lună, sunt cocoșați de aceste prețuri, dedicate IT-iștilor. Și nici ca angajat în IT n-aș înțelege de ce trebuie să te sacrifici atât, ca să trăiești în Cluj, când poți lucra lejer de acasă în majoritatea pozițiilor din IT. Iar acasă poate fi undeva liniștit, la curte, departe de aglomerația, poluarea și fițele de oraș de Românica.

  • @pampasada1552
    @pampasada15522 жыл бұрын

    E cam trist... saracii bunici...iti dau si banii de inmormantare...aberante preturile astea!Mai bine pastreaza casa de la tara, cine stie cand va fi nevoie de ea? Cu putina gradina, stie bunicul ce stie...ei au trait vremuri mai grele,inaine se hraneau aproape doar cu ce produceau in gospodarie..

  • @jolanudvar9800
    @jolanudvar98002 жыл бұрын

    Ma bucur ca am revazut un consatean,pe cine nu am vazut-o de multi ani!Sanatate Gicule!asa îi spuneam noi 😊

  • @thegameplayer6642
    @thegameplayer66422 жыл бұрын

    Ce Dumnezo' e Clujul, că nici în Dubai nu este mai scump.

  • @alexandrujurje9590

    @alexandrujurje9590

    3 ай бұрын

    Am văzut un Penthouse în Dubai cu vedere la mare care era msi ieftin decât majoritatea apartamentelor la Cluj.

  • @mugurmugur8616
    @mugurmugur86162 жыл бұрын

    Sa-ti iei ceva mare si fain in Cluj (cum a zis bunicul ), dar sa aibe tavanul jos, jos de tot,la nivelul genunchilor,ca e tare scump gazul si curentul pt incalzire 😅

  • @marknagy4598
    @marknagy45982 жыл бұрын

    Ești cel mai tare din Romania 👍🌟🌅

  • @andreitarca4891
    @andreitarca48912 жыл бұрын

    Am râs de numa... Dar faza asta e de plâns

  • @robioltean459
    @robioltean4592 жыл бұрын

    Radem noi dar din păcate cam asta e realitatea în Cluj.

  • @boomMbm40
    @boomMbm402 жыл бұрын

    Tristul adevar, luam averi pe pamant dar uitam sa ne bucuram de viata 😔😔😔

  • @mariusstan352
    @mariusstan3522 жыл бұрын

    cu 100 000 se poate construi o casa la 10-15 km de Cluj . Aer curat , liniste , sanatate ... , nici nu se poate compara cu un apartament din groapa aia . Acum se va construi si metrou pana la Floresti .

  • @bbcszone1

    @bbcszone1

    2 жыл бұрын

    Nu inteleg de ce va mai luati casa la 10-15km de Cluj daca il numiti "decat in groapa aia". E clar ca nu aveti nevoie de el, mergeti frumos la 200km de el atunci si o faceti cu 50k :)))

  • @type3666
    @type36662 жыл бұрын

    Ce fain e domnu , Ardelean adevărat fix așa vorbește ca și Cucu , super ✌️👍

  • @ionniculina4532
    @ionniculina45322 жыл бұрын

    Nu e departe de adevar! Fain clipuletul tau, ca de obicei! Mere la inima!

  • @mariamihaeladeceanu6770
    @mariamihaeladeceanu67702 жыл бұрын

    Pupici artiștilor! Bravo băieti!

  • @vasilicaobersterescu8621
    @vasilicaobersterescu86212 жыл бұрын

    Super fain! Va mai asteptam!

  • @Tudor_05
    @Tudor_052 жыл бұрын

    Super misto!

  • @IvanMoroz
    @IvanMoroz2 жыл бұрын

    Si totusi bunicul are dreptate...

  • @andreibenchea2384
    @andreibenchea23842 жыл бұрын

    Respect Mircea!!Ești tare!!🤙🤙🤙🤙

  • @AvossF1
    @AvossF12 жыл бұрын

    Lucrez în construcții și tot ce e în clipu asta e adevărat.! E nebunie la Cluj cu preturile la locuinte

  • @mihaicioban5703

    @mihaicioban5703

    2 жыл бұрын

    3000€ m2 in cluj ?

  • @CataVlad21

    @CataVlad21

    2 жыл бұрын

    Sunt zone in care s-au vandut din faza de proiect cu 3500, aproape integral. Apartamente normale, nu vorbim de penthouse-uri sau cine stie ce dotari SF.

  • @RR-ev3po

    @RR-ev3po

    2 жыл бұрын

    tot ce se chiama imobiliare in CLuj se vinde cu banu jos din stadiu de proiect. Bani sunt gramada. Cumparati azi ca in 2 ani va fi dublu ( pe putin)

  • @charity9685

    @charity9685

    2 жыл бұрын

    @@mihaicioban5703 3800 de euro in blocul unde am cumpărat acum m2 și celălat apartament undeva la 3000 de euro mp2

  • @mihaicioban5703

    @mihaicioban5703

    2 жыл бұрын

    @@charity9685 incredibil, in ritmul asta o va ajunge pe Geneva la imobile

  • @anitastefy
    @anitastefy2 жыл бұрын

    Iooooi poate isi dau seama toti care se haladesc la Cj ca nu s cainii cu colacii in coada pe aici.....cu exceptia faptului ca ai acces la scoli facultati si spitale care nu toate s de nota 10 si nu toate serviciie pe masura laudei acestui oras .... nu e mare branza de el bietu Cluj... sa spui ca e aglomerat a ajuns sa fie pleonasm.... sa spui ca e scump ..... nu mai merita.... sa spui ca nu are o arhitectura waw orasu iti sar in cap cei care se impiedica si si rup capu prin craterele dintre "pavaju" cu piatra naturala a orasului ca doar deaia s preturile astea.... vaaai mila mi e de bietu meu oras.... si muuuulti inca tanjesc dupa cj... iar noi clujenii tanjim dupa vacanta de vara in care se mai linisteste putin orasu.... 😪 oare cand intelege mamaia si tataia ca Cj nu i zeul Romaniei? Nu va mai trimiteti copii la cluj.... daca is isteti si vor sa invete la fel vor invata si intr un oras mai mic...

  • @cristianbondoc0

    @cristianbondoc0

    2 жыл бұрын

    We feel you. Sa nu mai injurati bucurestenii 😂 ca atunci cand “bucurestenii” pleaca acasa de sarbatori si in wk uri prelungite, chiar e un oras decent si educat.

  • @VasileLiviuSIRBU

    @VasileLiviuSIRBU

    2 жыл бұрын

    Corect. Multă dreptate aveți. Locuiesc în Florești, Cluj, și cunosc foarte bine situația "orașului de 1000 de stele" al lui Boc.

  • @ioanarosu5832
    @ioanarosu58322 жыл бұрын

    Moooor cu voi ................ dar de ras 😅😅😅😅😅 Bravooooo baieti super tare clipul 👍👏

  • @MasterMotivationGorila
    @MasterMotivationGorila2 жыл бұрын

    Sa continui tot asa respect

  • @sisisisi9443
    @sisisisi94432 жыл бұрын

    Dragii de voi, cita dreptate aveti! Superb gindit si interpretat clipul,1:1 cu realitatea cruntă.

  • @mariopubgmobile2195
    @mariopubgmobile21952 жыл бұрын

    Super fain videoul îmi place foarte mult

  • @mihaipop8816
    @mihaipop88162 жыл бұрын

    Cei mai tari sunteți bravo 😂😂😂😂😂😂😂 bravo Mircea

  • @marknagy4598
    @marknagy45982 жыл бұрын

    Îmi plac videoclipurile tale 💛💪✌️🤠

  • @mirceaseles5001
    @mirceaseles50012 жыл бұрын

    Bravo ginule. Ești tare!!

  • @lilianagradinaru4858
    @lilianagradinaru48582 жыл бұрын

    La vremurile care vor veni,o sa se roage mult si bine sa mai cumpere cineva.De luat aminte din video,super realist.

  • @RR-ev3po

    @RR-ev3po

    2 жыл бұрын

    la vremurile care vor veni, daca nu cumperi azi, o sa cumperi peste 2 ani cu 50% mai mult

  • @vladmarginean9952
    @vladmarginean99522 жыл бұрын

    Respect Mircea

  • @alexandrublanita8714
    @alexandrublanita87142 жыл бұрын

    Creativitate la cote maxime..

  • @type3666
    @type36662 жыл бұрын

    Cât adevăr dar și clipul e bestial :)) 😁

  • @davidiftimia5634
    @davidiftimia56342 жыл бұрын

    Da. Foarte bun clipul.. Ca de obicei

  • @mihaimanoliu3294
    @mihaimanoliu32942 жыл бұрын

    N-am știut ca în Cluj e atât de scump, oricum e un oraș frumos!

  • @koczaioandaniel4014

    @koczaioandaniel4014

    6 ай бұрын

    Stau in Cluj de vreo 10 ani, mie mi se pare un oras banal.

  • @mirabelagabriela
    @mirabelagabriela2 жыл бұрын

    Pentru cine vinde e chiar fain, mai rău e pentru cine ar vrea să cumpere… 🎭

  • @migrantcars5961

    @migrantcars5961

    2 жыл бұрын

    Nu ai inteles piata imobiliara. Cel Care vinde, vinde iefti. Bla bla bla concurenta , criza , nimeni n'are bani etc etc. Cel Care cumpara cumpara tôt timpul mai scump . Agentia imobiliara incaseaza grosul 🙄

  • @rogrupelike961
    @rogrupelike9612 жыл бұрын

    Felicitari pentru video.

  • @Iubesc_Nimfele.
    @Iubesc_Nimfele.2 жыл бұрын

    Frumos videoclip 👌👍

  • @gezafarnas5920
    @gezafarnas59202 жыл бұрын

    BRAVO!

  • @servicegsmheadit1894
    @servicegsmheadit18942 жыл бұрын

    Cresc preturile pana cand se va sparge bula. In orasele mici, au ajuns preturi de Bucuresti si in Cluj mai mari decat in Bucuresti. Daca roborul creste cu viteza din ultimele luni, multi oameni nu isi vor mai permite ratele si o sa vedem cu totii ce se va intampla. Nu uitati de la ce a pornit criza din 2008 (America dadea credite pe banda). Parerea mea este ca doar in Bucuresti preturile sunt normale si in restul tarii sunt preturi foarte mari.

  • @tudorcotinghiu8741

    @tudorcotinghiu8741

    2 жыл бұрын

    Esti din bucuresti este ?

  • @servicegsmheadit1894

    @servicegsmheadit1894

    2 жыл бұрын

    @@tudorcotinghiu8741 Nu sunt din Bucuresti, dar locuiesc aici de mai multi ani.

  • @gramarazvan4171

    @gramarazvan4171

    2 жыл бұрын

    Scenariul din Brokerii Apocalipsei:)))

  • @sbstn110

    @sbstn110

    2 жыл бұрын

    @@tudorcotinghiu8741 omul are PERFECTA dreptate si tu te-ai gasit sa cometezi despre de unde ar fi el. E irelevand de unde e, ce zice e corect.

  • @hc3730

    @hc3730

    2 жыл бұрын

    @@sbstn110 tocmai ca nu e, mai e loc de crescut preturi mult si bine, asta e doar inceputu

  • @ballazsolt9560
    @ballazsolt95602 жыл бұрын

    misto la tara la casa,adevarat,si naveta e misto pt educatia copiilor,si daca nu lucrezi home office!

  • @erikvarga5212
    @erikvarga52122 жыл бұрын

    mișto rău😂🤣🤣🤣🤣

  • @mauritzyo
    @mauritzyo2 жыл бұрын

    Foarte tare ! Din pacate, e foarte adevarat… si eu ca si clujean, tot strang bani pt locuinta de cativa ani dar nu pot tine pasul cu scumpirile si inflatia…

  • @razvan9983
    @razvan99832 жыл бұрын

    Cat de adevarat 🤣

  • @AB-ss2im
    @AB-ss2im2 жыл бұрын

    Prea fain. Dar totuși adevărat

  • @ghitaemanuela1960
    @ghitaemanuela19602 жыл бұрын

    Mircea la așa prețuri trebuie musai să stai mai bine la bunicu în casele lui aerisite și sănătaoase decât înghesuit într- un ,,ghetou" în Clujul aglomerat .

  • @casipop6781
    @casipop67812 жыл бұрын

    RESPECT,PRIMUL,IMI PLAC MULT VIDEOURILE TALE

  • @elizastan6491
    @elizastan64912 жыл бұрын

    Ioi doamne cam are dreptate cu prețul realitatea mm succes Mircea 😘🤗🤗

  • @cameliastefan2782
    @cameliastefan27822 жыл бұрын

    👍👍👍👍🤗🤗❤❤ESTI GENIAL MIRCEA👏👏👏🤗❤👍🇷🇴🇷🇴🇫🇮🇫🇮

  • @halaszialexandru8412
    @halaszialexandru84122 жыл бұрын

    Fain la ❤Cluj

  • @deliafarcas7849
    @deliafarcas78492 жыл бұрын

    Eu am cumpărat un apartament cu 3 camere, 3 balcoane, 2 bai, bucătărie, 1 sala living, garaj și o bucata de gradina cu 198.000€ in Italia.

  • @CataVlad21

    @CataVlad21

    2 жыл бұрын

    In functie de zona si de dotari, cam cu atat ai putea lua si pe aici!

  • @RaduRadonys

    @RaduRadonys

    2 жыл бұрын

    Mai frate, unde in Italia? In Torino? Milano? Ca si intr-un varf de munte unde nu mai e tipenie de suflet pe o raza de 50 de kilometri e tot in Italia. SI in cazul asta ai luat teapa.

  • @vldon5931
    @vldon59312 жыл бұрын

    trist...... dar adevarat... doare...

  • @orbulescucosmina6568
    @orbulescucosmina65682 жыл бұрын

    Super

  • @droneandnatureRomania
    @droneandnatureRomania2 жыл бұрын

    💥Mircea bravo💥😂🏆

  • @olgavizitiu7944
    @olgavizitiu79442 жыл бұрын

    BRAVO,,, moooooor de ris iar ma doare burta nu mai pot deeeeeeris,,,, BRAVO,,,, 🤣🤣🤣🤣

  • @beso9883
    @beso98832 жыл бұрын

    Ai dreptate, la noi în Romanica este mai scump decât în tarile avansata cu salarii de mi de euro. Ca la noi la nimeni 🤦

  • @johannisgeorg5014

    @johannisgeorg5014

    2 жыл бұрын

    Scrie FALIMENT pe noi aici în Românica, perspective ioc, calitatea vieții scade constant de câțiva ani încoace, dar prețurile-s de New York.

  • @teodoracaprar7967
    @teodoracaprar79672 жыл бұрын

    Vaiii am avut un nod în gat pe tot parcursul video-ului. Da chiar așe mă, chiar așe?! Tulaaai

  • @theredonion5745
    @theredonion57452 жыл бұрын

    Merită Clujul pentru dezvoltare si munca si altele ..E oras ca si toate celelalte din Romania si UE ..Dar O casa a ta in Jurul orasului eu zic ca e cel mai mare Business Ever ! Natura iti curăță mintea si te face mai prosper !

  • @andreasimonadinis8322
    @andreasimonadinis83222 жыл бұрын

    Nici nu știu dacă e de râs sau de plâns... Probabil cine are deja apartament în Cluj, se bucura...

  • @onemorebeer135
    @onemorebeer1353 ай бұрын

    'Bunicul meu a vandut juma' de sat ca sa-mi iau juma' de apartament ?!' 👏 :)))

  • @frunzaconstanta7013
    @frunzaconstanta70132 жыл бұрын

    🤗🤗🤗🤗🤗🤣🤣🤣😲😲🤣super tare episodul.

  • @costicacolgiu623
    @costicacolgiu6232 жыл бұрын

    Misto situatie.

  • @cristianconstantinescu9988
    @cristianconstantinescu99882 жыл бұрын

    Ce frumos a venit replica de final 😂😂😂

  • @cosminmorga1331
    @cosminmorga13313 ай бұрын

    Ms de clip, tristul adevar , din pacate sunt si alte orase la preturi de genu

  • @tudor3978
    @tudor39782 жыл бұрын

    Ai geaca ca a mea superrr video

  • @lucianlucaci6701
    @lucianlucaci67012 жыл бұрын

    Prost ii ala care da, nu ala care cere💯💯

  • @catalinerhan1477
    @catalinerhan14772 жыл бұрын

    bai ce videoo cei mai tari

  • @ileanarus473
    @ileanarus4732 жыл бұрын

    Felicitari Mirciulica esti cel mai tare din Romania te imbratisez cu drag

  • @sandstorm31
    @sandstorm312 жыл бұрын

    Trist dar adevarat..

  • @iordanramona8832
    @iordanramona88322 жыл бұрын

    Aoleu maică 🤣🤣🤣,suntem de râs si de plâns

  • @razvanarsenieioan7705
    @razvanarsenieioan77052 жыл бұрын

    Respect

  • @aurelianepuras
    @aurelianepuras Жыл бұрын

    Trist dar adevărat 🥂

  • @Romania7048
    @Romania70482 жыл бұрын

    Doamne ajuta

  • @razvanarsenieioan7705
    @razvanarsenieioan77052 жыл бұрын

    BRAVO Romania

  • @florinpreda6089
    @florinpreda60892 жыл бұрын

    Stimă și Respect

  • @sandratrion69
    @sandratrion692 жыл бұрын

    Mult succes,in tot ceea ce faceti. Felicitari ! Da,sunt extrem de scumpe locuintele in Cluj.Eu locuiesc ,in acest oras superb.

  • @bogdancucerca6906

    @bogdancucerca6906

    2 жыл бұрын

    Si eu. Dar nu e superb. E o mahala. Multi locuiesc in Cluj, dar nu se lauda pe yt. Preturile sunt nejustificate, iar dvs. cel mai probabil ati mostenit ceva, sau stati cu parintii(dvs. sau ai sotului daca sunteti casatorita) asa cum fac cam 50% din toti Clujenii. Nici macar un clujean care s-a nascut aici nu isi permite sa ia ceva cu banii jos, cu exceptiile de rigoare, iar sa te indatorezi 200000 euro la banca, e ca si cum ti-ai pune streang la gat.

  • @RR-ev3po

    @RR-ev3po

    2 жыл бұрын

    @@bogdancucerca6906 si totusi...tot ce se numeste imobiliare in Cluj se vinde pe loc din statiu de proiect. 50% cu banii jos. In Cluj sunt oameni cu salarii f bune comparat chiar cu Vestul EU sau SUA. Bravo lor!

  • @bogdancucerca6906

    @bogdancucerca6906

    2 жыл бұрын

    @@RR-ev3po Hai sa nu comparam vestul, SUA cu asa "minunantul oras Cluj". E aglomerat, plin de blocuri, fara spatii verzi(sunt spatii verzi, dar putine). Da, se vinde la stadiul de proiect pentru ca lumea se indatoreaza la banci, iar avansul il au de pe la ceva apartamnete vandute de prin zonele de unde provin. Clujul este "un hipe la moda" cel putin pentru moment. Si eu stau in Cluj, dar abia astept sa ma mut. Costul vietii in Cluj este comparat cu cel din Austria, Elvetia, Franta, etc. doar ca acolo salariile sunt cu mult mai mari, iar sisemele medical, transport, etc. sunt net superioare. Clujul se poate asemana cu Vestul sau SUA doar la pretul imobilelor, atat!

  • @RR-ev3po

    @RR-ev3po

    2 жыл бұрын

    @@bogdancucerca6906 nici o banca nu te imprumuta cu 80000_100000 asa pe ochi frumosi. Sau pe Moka.

  • @MC-jb9xg
    @MC-jb9xg2 жыл бұрын

    La fel este si in Bucuresti...foarte trist ...

  • @AnaMaria888
    @AnaMaria8882 жыл бұрын

    Amuzante replicile lui Cristi🤣🤣🤣🤣🤣

  • @traiandumitru4255
    @traiandumitru42552 жыл бұрын

    Bine ca aveti bani clujenilor. Faptul ca deveniti din ce in ce mai scumpi, nu va avea un final fericit, pentru voi. Traiti clipa, bula se va sparge

  • @dariusherte
    @dariusherte2 жыл бұрын

    Când vine Haurențiu cu încă o mașină😀😀😀

  • @RR-ev3po

    @RR-ev3po

    2 жыл бұрын

    cind da ordin Piranda !!!

  • @simplusibun
    @simplusibun2 жыл бұрын

    IT-ul aduce scumpirile in Cluj.... Rau tare de cei care locuiesc acolo, Bine mai 'joci' ...esti tare, felicitari✌

  • @maestrulgamer9695

    @maestrulgamer9695

    2 жыл бұрын

    Toti cei din IT nu fac nici 10% din piata imobiliara. Asta cu "IT-ul scumpeste apartamentele" e doar un mit!!(nici macar ei nu isi permit asa ceva)

  • @simplusibun

    @simplusibun

    2 жыл бұрын

    @@maestrulgamer9695 De nu era Clujul gazda IT-ului de ani buni, la ora actuala nu erau aceste scumpiri. Dc nu gasesti asemenea scumpiri in Iasi ,Suceava, Bacau ,Pitesti , Brasov etc..

  • @erikamariaamzar5387
    @erikamariaamzar53872 жыл бұрын

    Oficial se schimbă capitala :)))) În București cu 70000 € mai găsești, în Cluj nici de garsonieră nu te atingi 😫🥺 Mă bucur că ai făcut acest video, chiar discutam zilele acestea de cât mai e m^2 în orașele mari, acum îmi pot susține argumentele și cu un videoclip introductiv 😅

  • @soloMarian500

    @soloMarian500

    2 жыл бұрын

    Un video facut mai in gluma, mai in serios. Gasesti cu 70.000-90.000 apartament cu 2-3camere

  • @samuielmocan79

    @samuielmocan79

    2 жыл бұрын

    @@soloMarian500 în Floresti poate

  • @flnp6324

    @flnp6324

    2 жыл бұрын

    @@samuielmocan79 Cumperi in Foresti si de diferenta faci naveta la Cluj la munca toata viata si ramai si cu bani😂

  • @soloMarian500

    @soloMarian500

    2 жыл бұрын

    @@samuielmocan79 , nu ma lasa sa pun anunturi, nu stiu de ce. In zorilor, marasti, stejarului, buna ziua gasesti. La ce salarii avem chiar si asa ii scump.

  • @alinsolomon

    @alinsolomon

    2 жыл бұрын

    @@flnp6324 asa mai bine cumperi în Dej, Turda sau Gherla și de diferența faci naveta. Mai ales ca dacă stai în Floresti și lucrezi în Gheorgheni faci mai mult din Floresti. 🙈 Și îți mai rămân ceva bani

  • @handreadenis3538
    @handreadenis35382 жыл бұрын

    Hai si prin Chiuiesti din Cluj. Poate ne intalnim:))

  • @violetaardeleanu1733
    @violetaardeleanu17332 жыл бұрын

    🌹🌹🌹🌹🌹

  • @geminabalas5096
    @geminabalas50962 жыл бұрын

    Îmi vine să plâng de la atâta râs 🥺😢😭

  • @dinpasiunepentruvopsit
    @dinpasiunepentruvopsit2 жыл бұрын

    Scalvii sistemului sunt cei care îl acceptă. Ceilalți sunt liberi!

  • @ionutdragut90
    @ionutdragut902 жыл бұрын

    Măcar în Cluj este prețul ăsta pentru că arată altfel orașul și s-au facut investiții, alt nivel de trai ! Mirarea mea e de ce în Pitești unde nu avem nimic, sunt prețurile atât de sus?! 🤔

  • @undisput3d326
    @undisput3d3262 жыл бұрын

    Video-ul ăsta este enervant de adevărat la ce se întâmplă acum cu imobiliarele in Cluj-Napoca

  • @TeamSimionca
    @TeamSimionca2 жыл бұрын

    Are dreptate bunicu 😁

  • @iustinlup6013
    @iustinlup60132 жыл бұрын

    I fain Cluju'... doar de vizitat.

  • @cabuleaovidiu3819
    @cabuleaovidiu38192 жыл бұрын

    Tristul adevar ....

  • @corinabocicor1460
    @corinabocicor14602 жыл бұрын

    Eu locuiesc în Brașov aceeași situație f mari preturile dar la Cluj-Napoca e mai ceva..bun clipul asa e și la noi

Келесі