Când îți ceri înapoi banii dați împrumut

Actori: Mircea Popa, Radu Lărgeanu, Ioana Repciuc, Cristian Ciui și Tibi Codorean
Regie: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat
Sunet: Horațiu Limbășan
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 249

  • @simplufulger7648
    @simplufulger7648 Жыл бұрын

    Da, e destul de penibil că am ajuns în așa fel încât trebuie să ne cerem banii înapoi

  • @TheOlivix
    @TheOlivix Жыл бұрын

    ,, Îl faci de toți banii tăi ".....genial👏👏👏

  • @mariamihaeladeceanu6770
    @mariamihaeladeceanu6770 Жыл бұрын

    Sunteți mereu in actualitate și în mare formă! Excelent scenariul, regia și ...actorii!

  • @robioltean459
    @robioltean459 Жыл бұрын

    Este o vorba care spunea: Întotdeauna sa împrumuți atâția bani cât îți permiți ca să pierzi..

  • @alexspata
    @alexspata Жыл бұрын

    Chiar imi place ca Radu a evoluat bine de tot in ultimul timp, e forta pe replici si pe actorie

  • @mateiclinci7232
    @mateiclinci7232 Жыл бұрын

    In Romania ajungi sa dau explicații de ce îți trebuie bani înapoi

  • @serviceitglobal
    @serviceitglobal Жыл бұрын

    Din pacate celor carora le-am imprumutat bani, nu i-am mai vazut inapoi. Genial video. Bravo Mircea.

  • @tuca.68.
    @tuca.68. Жыл бұрын

    O zicală din bătrâni spune:foaie verde de "dainai,"ia nu da să vezi cum ai😂😅😂

  • @dumitrugutu3140
    @dumitrugutu3140 Жыл бұрын

    Ce bine am mai râs 😅, mulțumim din suflet :)

  • @Anonim-yc9tl
    @Anonim-yc9tl Жыл бұрын

    Are stofa de om datornic Raducu...ii prea natural.😂

  • @iuliamuresan2006
    @iuliamuresan2006 Жыл бұрын

    "Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita": ti-ai ajutat prietenul la nevoie? asa-ti trebuie: iata-te si insurat! 🤣

  • @cristianpop2645
    @cristianpop2645 Жыл бұрын

    E superb actorul asta care îl joacă pe nesimțitul datornic !

  • @alexalexandru273
    @alexalexandru273 Жыл бұрын

    Esti in Romania cand esti intrebat de ce ai nevoie sa ti se inapoieze banii😂😂 Trist dar adevarat

  • @luminitageorgescu1713
    @luminitageorgescu1713 Жыл бұрын

    SUPER TARE SCENARIUL! ESTI TARE MIRCEA BRAVO

  • @florinvaleriansava714
    @florinvaleriansava714 Жыл бұрын

    La români dacă vrei să nu mai ai prieteni împrumută bani👍

  • @dompavel25
    @dompavel25 Жыл бұрын

    Vrem partea a doua cu continuarea ca sa vedem cati bani o sa dea Radu la nunta😂😂

  • @david.stelian
    @david.stelian Жыл бұрын

    Tristul adevăr al ,,binefacerii"!

  • @mirceabravo
    @mirceabravo Жыл бұрын

    Aveti voi vreo metoda mai bună să îți recuperezi banii dați împrumut?

  • @andreaPM87
    @andreaPM87 Жыл бұрын

    Absolut geniaaaaal abia m-am abtinut sa nu rad sa se trezeasca ala micu 😅😅😂😂😂

  • @mariuscostelmiron6082
    @mariuscostelmiron6082 Жыл бұрын

    Cat de tare. Iar finalullll.... Il faci de nas pe banii tai 😂😂