Andrei Pleșu: Sunt bine instalat în neliniștea mea.
aprilie 7, 2018 Judy Florescu
Cu toate regretele pe care ți le poate oferi trăitul în România, am învățat să apreciez țara în care m-am născut datorită creatorilor săi de cultură, mai ales cei vii. De 3 ani de zile mai ales, de când am început Verbs describe us #culturacastildeviață, platformă ce a ajuns la aproape 1700 de materiale scrise și filmate originale, am transformat participarea la evenimentele culturale într-o necesitate absolută. Simt nevoia de a fi în aceeași sală cu o mare personalitate care își împarte disponibilitatea și ideile cu un public deschis către teme care nu te lasă indiferent. De la un eveniment cultural ieși mai puternic prin cumulul de idei noi dobândite, și senzația mea este că am mai câștigat puțină forță de a mă lupta pentru ca binele, frumosul și utilul să fie evidențiat. În oceanul învolburat în care nu se mai vede țărmul însorit, este esențial și vital să prețuim prezentul cultural, ceea ce ne oferă el prin personalitățile lui care ne inspiră și iată și printr-o scurtă întâlnire de un ceas și jumătate.
Domnul Andrei Pleșu a fost invitat la Intersecțiile de miercuri, eveniment ce a avut loc la Rezidența BRD SCENA 9, și a fost moderat de către Ana-Maria Sandu, scriitor și jurnalist Dilema Veche, și Svetlana Cârstean, poet, manager cultural, coordonator al colecției Vorpal de la Editura Nemira.
În căutarea fericirii: În tinerețe până spre maturitate voiam să fiu fericit și căutam soluții, așa am ajuns să citesc filosofie indiană, texte de yoga. Nu am fost în stare să practic yoga. Cere prea mare efort și disciplină fizică. Eu nu cred că poți face yoga la Vaslui, de exemplu. Lucrurile astea sunt adaptate. Mircea Eliade mi-a povestit odată când am avut ocazia să-l întâlnesc că atunci când a stat în Himalaya, a încercat câte ceva, avea un guru și nu prea îi ieșea nimic. Iar când avea impresia că îi iese maestrul îl bătea pe umăr și îi spunea că bate câmpii. I-a spus: Te rog, când te întorci la Calcutta să nu mai faci nimic din ce făceai aici, iar când revii în Europa să uiți tot. Disciplinele spirituale sunt acomodări la tradiții, la genetică, și în plus, țin de un efort comunitar. Una e când în România 500,000 de oameni se roagă în același timp și alta e când 4 împătimiți stau în chakra 14. Trebuie să existe o armonie contextuală care îți absoarbe acest efort. Nu poți să obligi pe cineva din Malaezia să practice isihasmul. Nu merge. Are alte clape. Asta nu exclude valabilitatea nici uneia dintre cele două culte. Trebuie să știi că ești bine așezat atunci când ești așezat în tradiția ta, nu printr-un atașement sentimental, ci printr-unul tehnic.
Emigrarea din România: Până în ’89 nu am avut niciodată pornirea să rămân în străinătate. Nu pot să spun de ce, nu era vorba de un patriotism strămoșesc, dar când se punea problema asta, întâi mă simțeam foarte legat de limba română. Eu nu mă văd perfomând într-o altă limbă decât în limba română, chiar dacă mă descurc și în alte limbi, dar una este să te descurci și alta e să simți că ești prezent, că ești implicat direct în metabolismul expresiei tale. Dacă există o problemă și o criză, ea nu e doar a României. În România există un specific, o contribuție, o originalitate, dar elemente de criză există peste tot și ideea că o plecare te rezolvă e utopică, pentru că poate să nu te rezolve.
Ideea de patriotism: Ca orice iubire, patriotismul poate fi și amărât, poate fi contrariat, poate fi îndurerat, poate să se exprime și ca o exasperare. Toți marii români au trăit momente de exasperare. Asta nu înseamnă că românii sunt exasperanți, că țara e imposibilă, că nu există aici calitate, că nu există destin, că nu există virtuți și teren fertil. Uneori toată combinația aceasta e prost articulată, nu funcționează.