No video

Am pescuit🎣 CLENI MARI🎣 pe vant puternic.

Am pescuit CLENI MARI pe vant puternic.
Astăzi trebuia să fie despre locurile copilăriei, dar nu am mai ajuns. M-am oprit să fac "câteva" lanseuri ici colo, iar când mi-am dat seama cât este ceasul, era deja prea târziu. Așa că mi-am continuat partida de pescuit fără să schimb zona.
Am vrut să pescuiesc cu propriile voblere (#ABMLures) și am reușit să fac câteva lanseuri, pacalind 2 cleni plus câteva urmăriri. Cu toate acestea, vântul a avut alte planuri pentru mine și m-a forțat să recurg la rotative, deoarece acestea erau mai grele și le puteam lansa unde doream eu (sau aproape de unde vroiam).
Destul de repede am găsit combinația perfectă pentru a determina clenii să atace, singurul inconvenient fiind că a trebuit să merg prin apă (cam rece), dar nu mă plâng.
Clenii au fost destul de activi, reușind să pacalesc destui și, printre aceștia, am avut bucuria de a prinde 2 cleni de 35 cm care mi-au oferit niște driluri de toată frumusețea.
În cele din urmă, timpul alocat pentru pescuit s-a scurs și a trebuit să plec. Cine nu ar mai fi stat cu atâta activitate? Totuși, am plecat plin de energie, cu o super partidă de pescuit și relaxare la maxim!
_______________________
Echipament:
Lanseta Abu Garcia EON 1-7g, 1.98m, X-Fast
Mulineta Abu Garica Superior 2000S
Textil Berkley Nautil 0.06
#pescuit #clean #arges

Пікірлер: 51

  • @PENSIONARU100
    @PENSIONARU10010 ай бұрын

    Superba partida! Felicitari!

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Mulțumesc frumos! 🤝

  • @technicallycorrect838
    @technicallycorrect83810 ай бұрын

    Frumoasa partida

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Mulțumesc!

  • @traianconstantinescu
    @traianconstantinescu10 ай бұрын

    Superba partida!Si eu am avut o zi reusita sambata!Au atacat cu sete!

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Ma bucur, felicitări! Tot pe Argeș sau un alt râu?

  • @traianconstantinescu

    @traianconstantinescu

    10 ай бұрын

    @@MorseSpinning pe Ialomita

  • @relaxmotivation5891
    @relaxmotivation589110 ай бұрын

    Salutare! Superba partida. O marlita mai lipsea din peisaj :D

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Salut! Mulțumesc! A fost dar nu a fost (a tăiat firul 🙄), data viitoare poate am mai mult noroc sa nu taie 😀

  • @costinelpopa05
    @costinelpopa0510 ай бұрын

    Felicitari!! Le-ai gasit bine locul, nu gluma!! :D

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Mulțumesc! Da, pe lângă asta au fost și foarte activi, rareori am avut plăcerea sa scot mai mulți dintr-un singur loc 😀

  • @costinelpopa05

    @costinelpopa05

    10 ай бұрын

    Ce rotative ai folosit? Mersi!🫡

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    @@costinelpopa05 caperlan nr 0 și 1. Cea cu puf rosu nu știu ce marca este, am luat-o cu ani de zile în urma.... este no name oricum.

  • @calindumitru9291
    @calindumitru929110 ай бұрын

    Salut am fost si eu sâmbătă pentru prima data la acest gen de pescuit si pentru prima dată pe arges am prins un clean de 25 cm si un strap , foarte relaxant si o experiență unică (zona copilariei ) 😉

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Felicitări! Este un pescuit mult mai antrenant și oferă mai multa senzație 😁 La cât mai multe ieșiri și capturi!

  • @razvanneagoe2734
    @razvanneagoe273410 ай бұрын

    Faina partida 🎣. Nu iti rasuceste tare textilul cand dai cu rotative? Fire intinse 🎣

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Mulțumesc! Ba da, îl răsucește în draci, sunt conștient de asta dar mi-o asum. În cazul de fata nici nu prea am avut de ales :))

  • @MegaManelistu
    @MegaManelistu9 ай бұрын

    cu extra fast la lingura mama 😂😂ala e mai mult petru jiguri boss

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    9 ай бұрын

    Lanseta poate fi folosita atât cu jiguri cât și cu reactive, este destul de permisiva pe varf.

  • @ViorelSilion-ej1pj
    @ViorelSilion-ej1pj3 ай бұрын

    Bună. Ai voblere pentru biban-clean de vânzare?

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    3 ай бұрын

    Salut. Momentan nu vând, poate pe viitor.

  • @Andrei_hategan
    @Andrei_hategan10 ай бұрын

    Salut as vrea sa te întreb ce mărime de mulineta sar potrivi la lanseta daiwa ninja 15-50g 2.40m, as vrea tot o mulineta daiwa ninja dar ce merge 3000 sau 4000?

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Varianta de 3000, personal îți recomand AbuGarcia Superior 3000HS, este mai bine închegata

  • @Andrei_hategan

    @Andrei_hategan

    10 ай бұрын

    @@MorseSpinning Mulțumesc pentru sfat

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    @@Andrei_hategan cu plăcere!

  • @bemuti_fishing
    @bemuti_fishing10 ай бұрын

    Felicitări pentru partidă!!! Ce dimensiuni au voblerele? Spuneai că sunt prea mari... Super fain bibanul dar și clenii! Fir întins și spor la construit voblere!

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    3cm lungime, 1cm înălțime și 0.6cm lățime, cam bădărane pentru pescuitul la clean, ideal ar fi sa fie ceva mai micuțe. Am mai făcut o serie ceva mai mici, sunt ideale pentru pescuitul cleanului. Mulțumesc asemenea, fire intinse!

  • @bemuti_fishing

    @bemuti_fishing

    10 ай бұрын

    @@MorseSpinning eu cred că sunt bune. Modele de la producători "deja celebrii" au dimensiuni mai mari. Dacă "bătaia" e buna și culoarea e ok, sunt super! Să nu mai spun că ți le faci tu, iar asta e fantastic! Fir întins!

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    @@bemuti_fishing evoluția este ok, nu ma pot plânge dar încă nu au ajuns la nivelul pe care-l vreau eu. Nici nu am un termen de comparație pentru ca nu am găsit nimic în comerț care sa aibă "bătaia" pe care o vreu eu.

  • @Denisss.w
    @Denisss.w10 ай бұрын

    De ce te uzi pe maini înainte sa pui mana pe clean ?

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Pentru a proteja pestele, toate speciile au un mucus pe solzi (mai mult sau mai puțin), udandu-ma pe mâini numai ii mai iau asa mult mucus 🙂

  • @Denisss.w

    @Denisss.w

    10 ай бұрын

    @@MorseSpinning mulțumesc frumos pentru răspuns

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    @@Denisss.w Cu placere!

  • @georgebfsbaitcaster
    @georgebfsbaitcaster9 ай бұрын

    Nu va suparati..in ce zona i ati prins ? Daca nu va deranjez..Multumesc!

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    9 ай бұрын

    Giurgiu 🙂

  • @georgebfsbaitcaster

    @georgebfsbaitcaster

    9 ай бұрын

    @@MorseSpinning multumesc , eu am fost in zona Dumitrana..n am vazut atac🤣

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    9 ай бұрын

    @@georgebfsbaitcaster e cam moarta zona respectiva, nici eu nu am avut cine știe activitate pe acolo, tine mai mult avat și știuca decât clean.

  • @georgebfsbaitcaster

    @georgebfsbaitcaster

    9 ай бұрын

    @@MorseSpinning ohoo..eu sunt incepator la spinning, si o broasca daca prindeam eram fericit🤣..in schimb a venit un ciudat cu o parasuta n mana sa ma intrebe daca e peste in zona..mare tupeu..

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    9 ай бұрын

    @@georgebfsbaitcaster cu cât vei ieși mai mult pe sălbatic o-sa tot întâlnești "parașutiști". Ai spus ca ești începător, dacă îmi permiți un sfat, dacă ești din București ieși pe Dâmbovița, este destul de antrenant și te ajuta să-ți formezi mana, intradevar nu se compara pescuitul cleanului pe sălbatic cu pescuitul urban dar te ajuta 😀

  • @pescuitaventura9512
    @pescuitaventura951210 ай бұрын

    🎣🎣🎣 Salutare unde mai anume dai?

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    Giurgiu

  • @Fllorinn27
    @Fllorinn2710 ай бұрын

    Salut, nu era cam rece apa? 😂

  • @Fllorinn27

    @Fllorinn27

    10 ай бұрын

    Pe ce parte ai fost? Cea de după baraj sau înainte de baraj? 😁

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    E mai greu la început pana te ojinuiesti, după este ok 🤣

  • @andreiiancu5144

    @andreiiancu5144

    10 ай бұрын

    @@MorseSpinning eu zic să nu te joci cu asta pentru că o să regreți. Spatele nu te iartă! :(

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    @@andreiiancu5144 da, bine zici 👍

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    10 ай бұрын

    @@Fllorinn27 aval c(:

  • @MegaManelistu
    @MegaManelistu9 ай бұрын

    cat de gros e textilul

  • @MorseSpinning

    @MorseSpinning

    9 ай бұрын

    0.06