AM AJUNS in COREEA DE SUD 🇰🇷 Primele impresii despre SEOUL, orasul lui GANGNAM STYLE

În vlogul de astăzi împărtășim cu voi experiența primei zile în Coreea de Sud, primele impresii despre Seoul, despre mâncarea coreeană, și nu în ultimul rând despre localnici și obiceiurile lor. Adevărul este că înainte de a veni aici, nu știam foarte multe despre Coreea de Sud sau despre cultura locală, așa că profităm de ocazie pentru a afla împreună istoria acestei țări și factorii care au dus la divizarea ei 🇰🇷 #korea #seoul #ordinarextraordinar
Este o țară care ne-a surprins mai mult decât ne așteptam și dacă ar fi să menționăm aspectul care ne-a frapat cel mai tare, acel lucru este asemanarea izbitoare dintre Istanbul și Seoul. Care sunt trasaturile comune ale acestor două orașe? Ei bine, asta veți descoperi tot în vlogul de astăzi. Pe lânga asta ne ferim de ninsoare într-o ceinărie coreeană, asistăm la prepararea unui desert tradițional, ne bem cafea într-un supermarket și vedem cât de dificil este pentru un străin să se descurce cu transportul în comun.
Desigur că odată ajunși în Seoul, nu puteam să nu ne gândim la faimoasa melodie Gangnam Style care a făcut înconjurul globului în anul 2012 și care a întrecut toate recordurile de pe KZread. Ce nu știam însă, este povestea acestei melodii și legătura ei cu districtul Gangnam din Seoul. Mergem să vizităm monumetul ridicat în cinstea succesului de care a avut parte melodia și profităm de ocazie pentru a vizita una dintre cele mai mari și interesante biblioteci din lume, Starfield Library.
Nu uitați să ne spuneți în comentarii părerea voastră despre Coreea de Sud! 🇰🇷 Este sau nu această destinație pe lista voastră?
Dacă vă place conținutul acestui canal, nu uitați să vă ABONAȚI gratuit pentru a putea vedea și materialele care urmează. Vă mulțumim tare mult tuturor pentru comentarii, like-uri și susținere! 🤗
Până la următoarea postare, nu uitați că ne puteți urmări în timp real pe rețelele de socializare, Facebook și Instagram:
IG: / ordinarextraordinar
FB: / ordinarextraordinar

Пікірлер: 128

  • @ordinarextraordinar
    @ordinarextraordinar5 ай бұрын

    Adevărul este că Seoul ne-a surprins din multe puncte de vedere și nu ne-am fi așteptat niciodată să semene atât de tare cu Istanbul! 🇰🇷 Voi ce spuneți? Este Coreea de Sud în topul destinațiilor voastre sau sunt alte țări pe podium? Mulțumim tuturor pentru susținere, likeuri și comentarii. Apreciem tare mult 💙🤗

  • @anamaria94088

    @anamaria94088

    5 ай бұрын

    da, in Coreea m-as duce sigur

  • @anastoian2598

    @anastoian2598

    12 күн бұрын

    M-as duce in Coreea doar în concediu atat nimic mai.mult😊

  • @anghelescugabriela1134
    @anghelescugabriela11345 ай бұрын

    Mult succes, oameni frumoși! Transmiteți foarte mult! Sper ca sunteți conștienți! Este foarte multă muncă în spate dar și talent! ❤

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim tare mult! 🥹💙 Noi nu ne dăm seama cum ne percepeți voi, însă ne bucurăm tare mult dacă ne vedeți așa! Suntem recunoascători pentru toată susținerea pe care o primim! 🙏🏻🤗 Se simte extraordinar.

  • @minutuldeistorie
    @minutuldeistorie5 ай бұрын

    Evoluția voastră e absolut fantastică. De la filmările voastre din Turcia cu un simplu IPhone la calitatea excelenta a vlog-urilor de azi, diferența este remarcabilă. Se vede clar dorința voastră de a deveni tot mai buni! Va apreciez mult și va doresc cat mai multe călătorii superbe împreună! 👋

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim tare mult! 💙 Ne bucurăm că se vede evoluția și că materialele sunt din ce în ce mai bune. Așa este, ne dorim să învățăm din greșeli, să fim inspirați și să aducem aici content de calitate. Nu ne iese mereu, însă ne străduim 🙏🏻🌏 Mulțumim pentru gândurile bune și pentru susținere 🤗 Sperăm să vă placă vlogul 🇰🇷

  • @aurorafloarea3861

    @aurorafloarea3861

    5 ай бұрын

    Mentionez ca ador vlogurile din Istanbul❤ calitatea era ok si acolo, cred ca cel mai important fapt este chimia voastra, care atrage lumea

  • @Levisiilditravel

    @Levisiilditravel

    5 ай бұрын

    Felicitări

  • @monicapirvu-braica8845

    @monicapirvu-braica8845

    5 ай бұрын

    Foarte frumos mulțumim !

  • @S.fam.journey

    @S.fam.journey

    5 ай бұрын

    Și mie îmi place foarte mult cum au evoluat și admir că acest lucru s-a întâmplat într-un timp foarte scurt ! Felicitări pentru ce faceți pe acest canal ! 💪👍👍👍

  • @mihaelanita545
    @mihaelanita5455 ай бұрын

    Dragilor ce frumos ați prezentat Coreea!👏Cât despre a face o călătorie până acolo e greu si costisitor, dar mă uit cu plăcere la filmările voastre!😘😘

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Ne bucurăm că puteți călători alături de noi, măcar așa, virtual! 💙🤗 Atât drumul cât și țara în sine sunt destul de costisitoare. Dacă ar fi să facem o comparație, este țara cu cele mai mari prețuri dintre cele vizitate până acum în Asia.

  • @alinamunteanu5187
    @alinamunteanu51875 ай бұрын

    Frumoși, simpatici și talentați! ✌️

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult!! 🤗💙 Sperăm că ți-a plăcut vlogul 🇰🇷

  • @cristeavictoras
    @cristeavictoras5 ай бұрын

    Felicitări pentru stilul vostru ! … documentare solida, ceva umor, mult stil, obiective bine alese și, mai ales, Zero can can-uri si alte consecințe ale sărăciei !

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim tare mult! 🙏🏻🌏 Poate că nu suntem mereu inspirați, însă ne străduim să realizăm materiale tot mai bune, să evoluăm. Sperăm ca vlogurile să reflecte asta și să ajungă la voi content de calitate. 💙

  • @vivianastanciu9288
    @vivianastanciu92885 ай бұрын

    Sunteți grozavi! Vlog de excepție! Felicitări!!!

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult! Suntem recunoascători că ne sunteți aproape 🤗💙🙏🏻

  • @Rahella_Seby
    @Rahella_Seby5 ай бұрын

    Va rămâne țara mea preferată ❤ în viitor chiar avem planuri de a ne muta de tot!❤

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Ce frumos! 💙 Mult succes în tot ce vă propuneți 🤗

  • @mihaela9820
    @mihaela98202 ай бұрын

    Buna🤗sunt o pasionata inraita a tarilor asiatice,in mod deosebit Coreea de Sud.O adorrrrrr,si imi doresc enorm sa ajung acolo.Deci asa v-am descoperit si ma bucur mult ca am făcut-o,pt ca, in sfarsit inteleg bine tot ce se spune,fiindca sunteti români.Sunteti super talentați,deci continuati ceea ce faceti,ca o faceti bine.감사합니다😊

  • @Vio68906
    @Vio689065 ай бұрын

    Desertul delicios 😂materialul extraordinar 👏🏻

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult!! 💙 Desertul da, ceaiul nu prea 😂

  • @aurorafloarea3861
    @aurorafloarea38615 ай бұрын

    Monica, care s-a indragostit de Istanbul si face mereu comparatie, oriunde ar ajunge❤

  • @anamaria94088

    @anamaria94088

    5 ай бұрын

    la fel si eu sunt:)) sper ca se vor mai intoarce prin Turcia

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Asta așa este! 💙 Mulțumim tare mult pentru susținere 🤗😘

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Cu singuranță! 💙🤗

  • @marceladamian2062
    @marceladamian20625 ай бұрын

    pe 28 martie plec în circuit Coreea, Seoul,Busan si Jeju. Urmaresc cu plăcere vlogurile❤❤

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Wow, cu singuranță o să fie o experiență extraordinară! 🤗💙 Ne bucurăm că vă plac vlogurile noastre 😘

  • @Geo.02
    @Geo.025 ай бұрын

    Secvențelor de la final sunt delicioase , va multumim

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    😂 Ne bucurăm că vă plac! Noi mulțumim 😘🤗

  • @Geo.02

    @Geo.02

    5 ай бұрын

    @@ordinarextraordinar ❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  • @MariaM-vp3ri
    @MariaM-vp3ri5 ай бұрын

    Mã bucur pentru aceastã cãlãtorie.M-a surprins plãcut orasul Seoul.Filmãri foarte frumoase.Felicitãri.❤

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Ne bucurăm să auzim asta! 🤗 Mulțumim tare mult pentru apreciere 💙🙏🏻

  • @mihaelabortos9037
    @mihaelabortos90373 ай бұрын

    Foarte interesant asa mai aflăm și noi ceva despre cîte o țară ❤

  • @tiberiufekete
    @tiberiufekete5 ай бұрын

    Un vlog frumos și captivant. Va mulțumesc pentru postare

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Noi mulțumim pentru apreciere și vizionare! 💙 Ne bucurăm că v-a plăcut 🤗🇰🇷

  • @Levisiilditravel
    @Levisiilditravel5 ай бұрын

    Mulțumim ❤ Sănătate multa și vouă

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Noi vă mulțumim pentru susținere!! 💙🤗🌏

  • @laurabanulescu1182
    @laurabanulescu1182Ай бұрын

    Imi plac filmuletele voastre. V am descoperit recent. Explicatiile despre Coreea de Sud sunt f interesante ,imi place cum prezentati. Spor in ceea ce faceti si calatorii placute!🙋❤️

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    Ай бұрын

    Hello! 🦋 Mulțumim tare mult!! Ne bucurăm să auzim asta 🤗💙

  • @macrideli
    @macrideli5 ай бұрын

    Un material din nou absolut extraordinar.Sunteti adorabili din toate puctele de vedere.

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim din suflet! Ne bucurăm că v-a plăcut 🤗🥰

  • @ClaudiuOvidiuStoica
    @ClaudiuOvidiuStoica5 ай бұрын

    Primul clip la care ma uit la voi…fantastic. Felicitari! Ps: o sugestie daca imi permiteti. Sunteti putini slow, adica stati cam mult pe anumite subiecte. De exemplu peste 10 minute ati stat la ceai si la desert. Da, la cat de frumos ati explicat m-ati captat, dar parca asteptam sa vina si alt subiect

  • @viticultoarea
    @viticultoarea2 ай бұрын

    Ce-mi place la prezentarile voastre este ca nu criticati ceea ce este diferit si ciudat pt voi. Asta nu am intalnit la alti "plimbareti"

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    2 ай бұрын

    Mulțumim mult!! 💙🌏 Când observăm lucruri care nu ne plac le semnalăm, însă încercăm pe cât de mult posibil să nu criticăm locurile pe care alegem să le vizităm. Dacă mergi la cineva în vizită nu e politicos să te apuci să îi vorbești de urât casa, mobila, familia… cam așa vedem noi și călătoriile 🤗

  • @doinitamardale
    @doinitamardale2 ай бұрын

    Informatii utile si imagini sugestive din Seoul pentru cei pasionati de Coreea ! Bravo si felicitari pentru vlog ! ❤

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    2 ай бұрын

    Mulțumim!! Ne bucurăm tare mult dacă a ieșit un material bun. Seoul a fost greu de explorat din cauza vremii 🥺🌏💙

  • @anamaria94088
    @anamaria940885 ай бұрын

    Am asteptat de mult sa treceti si prin Coreea si nu ma gandeam ca o sa se intample asa repede. Si mie imi da vibe de Istanbul

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Nici noi nu ne așteptam să fie atât de multe asemănări! Magazinele care vindeau aur erau 1 la 1 cu cele din Istanbul. Am mai pregătit un vlog dintr-o piață tradițională din Seoul pentru duminică! 💙🤗

  • @Travelistul
    @Travelistul5 ай бұрын

    👍👍👍

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult! Sperăm să vă placă 🤗💙

  • @mihaicaratas304
    @mihaicaratas3045 ай бұрын

    Mulțumesc ❤ interesant 👏🏻

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Ne bucurăm că v-a plăcut! 💙🤗

  • @4linu
    @4linu5 ай бұрын

    dragii mei, astept cu nerabdare fiecare filmulet al vostru, fiecare destinatie a calatoriei, V-am gasit intamplator pe la vreo 4,5 K :D de abonati si acum... WoW! Va doresc din suflet cat mai multi urmaritori, meritati! Va pup, va urmaresc si va port de grija!

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Ce mesaj frumos! Mulțumim tare mult 💙🤗🌏 Ne bucurăm că ne sunteți aproape și sperăm să vă surprindem cu noile vloguri 🥰 Vă îmbrățișăm cu drag!

  • @veronicadulgheru5719
    @veronicadulgheru5719Ай бұрын

    ❤️👋👋👋🍀🍀🍀🍀🌹🌹🌹

  • @georgealexa8939
    @georgealexa89395 ай бұрын

    👍💙 Deci am ajuns și în Coreea de Sud în Ianuarie . Flicitări pentru vlog 🙏🌎

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Am ajuns! 💙 Mulțumim mult! Ne bucurăm că v-a plăcut 🙏🏻🌏

  • @CorneliuNiculaeIspas
    @CorneliuNiculaeIspas5 ай бұрын

    Sunteți buni în ceea ce faceți. Monica o frumoasă și foarte bună prezentatoare. V-am descoperit acum și vă voi urmări . Poate pe viitor v-ați putea gândi la schimbarea numelui canalului.poate ceva mai comercial.

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult!! 💙🙏🏻🌏

  • @sebianurla246
    @sebianurla2465 ай бұрын

    ❤❤❤

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim!! Sperăm că v-ați simțit bine alături de noi 🤗💙

  • @user-zw8zn3bl1s
    @user-zw8zn3bl1s5 ай бұрын

    Felicitări pentru tot ce faceți și mult succes vă doresc în continuare!🤗

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult! 🤗💙🌏

  • @georgianastaicu9953
    @georgianastaicu99535 ай бұрын

    Foarte interesant 🥰b

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult! 🤗✌🏻

  • @ruxandrayay7087
    @ruxandrayay70875 ай бұрын

    Foarte interesant vlog si voi din ce in ce mai buni! Felicitari!❤❤

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim tare mult pentru așa un compliment! 🤗💙 Ne bucurăm că ți-a plăcut 🙏🏻

  • @Geo.02
    @Geo.025 ай бұрын

    Sunteti speciali ❤️❤️

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim din suflet! 💙

  • @user-sy2fr1ol4k
    @user-sy2fr1ol4k5 ай бұрын

    Minunati ca de fiecare data! 🥰

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim din suflet! 🤗 Ne bucurăm că ți-a plăcut vlogul!! 💙

  • @marianagogescu7997
    @marianagogescu79975 ай бұрын

    Wow,transmiteti emotii,sensibilità ..grazie infinite.Sempre super gentile!👏🏆

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult! 🤗💙 Ne bucurăm să auzim că ajunge la voi o stare de bine 🥰

  • @lucretiatita1748
    @lucretiatita17485 ай бұрын

    mersi pentru documentare!

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Noi vă mulțumim pentru vizionare! 💙 Sperăm că v-a plăcut 🙏🏻🌏

  • @marianeculaie5393
    @marianeculaie53935 ай бұрын

    Bravo ragazzi

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim!! 💙🙏🏻🌏

  • @MattBanat
    @MattBanat5 ай бұрын

    Interesantă destinație! Bravo vouă! 🤗

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult! 🤗🙏🏻🌏

  • @Anaconda102
    @Anaconda1025 ай бұрын

    Superb vlogul am sa arunc un ochi si pe restul :)

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim tare mult! 🤗💙 Sperăm să îți placă conținutul de pe canalul nostru 🙏🏻

  • @catanaraluca9134
    @catanaraluca91345 ай бұрын

    Uau. Mulțumesc pt vlog și info. De-abia aștept să vizitez și eu Seul. Counting down :D

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Cu drag! 💙 Ne bucurăm că ți-a plăcut 🤗🌏

  • @feidanelis
    @feidanelis5 ай бұрын

    Desertul facut din miere si faina seamana cu desertul de origine turca, se numeste Pişmaniye. Apropo se asemanarile dintre Seoul si Istanbul :D Inca un vlog frumos si o destinatie de vis. Mult succes!

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Așa este! Am locuit un an în Turcia și nu am încercat niciodată Pișmaniye 🤦🏻‍♀️ Data viitoare vom avea grijă să nu ratăm desertul. Chiar suntem curioși dacă seamănă și la gust. Mulțumim mult pentru comentariu 💙

  • @marianaerdei4775
    @marianaerdei47755 ай бұрын

    👍

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult! 🤗💙🌏

  • @calatorimfarafiltru
    @calatorimfarafiltru5 ай бұрын

    O aventura superba , ador Coreea de Sud. Informatii utile adoram

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim mult!! 🤗💙 Și nouă ne-a plăcut 🇰🇷

  • @user-we5fg3gb2e
    @user-we5fg3gb2e5 ай бұрын

    Multumesc f. f. mult, sunt fan cultura coreana 😃

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Noi mulțumim pentru vizionare! 💙🌏 Sperăm că ți-a plăcut!! 🇰🇷

  • @ecaterinaenache8954
    @ecaterinaenache89545 ай бұрын

    Ați ajuns departe,temerarilor! Baftă în călătoriile voastre!

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim tare mult! Aventurile comtinuă 🤗💙🌏

  • @florintilinca
    @florintilinca5 ай бұрын

    Noi vom ajunge în mai în Coreea, asa ca a picat la fix vlogul vostru 😊

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Ne bucurăm să auzim asta 🤗 Să aveți parte numai de experiențe frumoase!! 💙🇰🇷

  • @dianadobos1045
    @dianadobos10455 ай бұрын

    Un vlog care mi a adus mult mai multa claritate despre Seul fata de alte vloguri făcute de romani.Felicitari

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Ce compliment! 💙 Mulțumim tare mult 🤗🌏

  • @cipdamboianu5139
    @cipdamboianu51395 ай бұрын

    Primele linii de metrou in Coreea au fost construite de japonezi (circula pe stânga ca și trenul), cele de după ~1960, circula pe dreapta! Acolo te pierzi la metrou in Seul!

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Wow, nu știam asta! 🙏🏻 Noi era să pierdem avionul pentru că nu aveam cash la noi și majoritatea bancomatelor nu mergeau. Am ajuns la aeroport cu câteva minute înainte de a se închide checkin-ul! Până acum nu am mai întâmpinat astfel de probleme, însă învățăm din ele! Mulțumim mult pentru comentariu 🇰🇷

  • @adriana4021
    @adriana40215 ай бұрын

    👁️👁️

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Mulțumim!! 💙🌏

  • @danbarton7731
    @danbarton77315 ай бұрын

    Tech contactless nu e chiar atat de buna, oricine are un aparat si il apropie de portofelul tau sau de locul unde tii cardul iti poate extrage bani fara sa-ti dai seama. Nici technologia introducerii de PIN nu e una sigura pentru ca sunt aparate care au copiatoare atat a cardului cat si a tastelor pe care le apesi si astfel se cloneaza carduri peste tot in lume.

  • @lucretiatita1748
    @lucretiatita17485 ай бұрын

    puteți sa spuneți ce joburi aveți, doar domeniu că nu am înțeles

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Sigur că da! Mircea este arhitect, iar eu, Monica, designer vestimentar 😊

  • @AnaMaria-zd3sx
    @AnaMaria-zd3sx5 ай бұрын

    ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😂😂😂😂❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    💙🌏🙏🏻 Mulțumim mult!

  • @constantinm1725
    @constantinm17255 ай бұрын

    Salutare prieteni, felicitări, mulțumim pentru imagini,o curiozitate, dacă nu sunt obraznic, când vă mai ocupați de job?, așa repede v-ați luat liber pentru vacanță ( minivacanță?), undeva dă cu virgulă, nu mă interesează,dar aș vrea să știu adevărul, sincer, nu vreau să fiu răutăcios, sunt curios, atât, vă mulțumesc pentru munca depusă la realizarea acestui material, baftă în continuare.

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Hello! Nu este cu supărare, nu avem nimic de ascuns 😊 Am avut zbor sâmbătă la 08:00 și ne-am întors în Shanghai cu zborul de duminică seară. Nu este deloc ușor, însă este singura variantă de care dispunem momentan. Oricum, nici nu credem că îți poți lua liber în primele 3 luni… Sperăm că ți-a plăcut vlogul 🙏🏻🌏

  • @constantinm1725

    @constantinm1725

    5 ай бұрын

    Scuze, copii frumoși, sunt copleșit de promptitudine, nu vreau să vă rănesc ( supăr), aveam ceva dubii cum e posibil așa repede, azi în China, mâine în Coreea de Sud?, nu sunt "Toma Necredinciosul", să nu zic " heater", cum e modern acum, scuze dacă v-am rănit, sunteți niște copii deosebiți,spun asta deoarece ați putea fi copii mei.

  • @emilrisco7824
    @emilrisco78245 ай бұрын

    Sunteți niște oameni foarte plăcuți. Se vede că aveți și niste studii mai serioase și faceți reportaje interesante.

  • @jackyan8925
    @jackyan89255 ай бұрын

    To be honest, Korean traditional culture all comes from China. But China’s culture is much longer, richer and more wonderful than Korea’s

  • @ordinarextraordinar

    @ordinarextraordinar

    5 ай бұрын

    Unfortunately, we could not disagree more! Each country is unique and has its own beauty 🌏

  • @jackyan8925

    @jackyan8925

    5 ай бұрын

    @@ordinarextraordinar Unfortunately this is the fact, you should not understand the history of China and other surrounding countries, if you do, their culture is inherited and developed from ancient Chinese culture. Korea’s Dragon Boat Festival is also inherited from China, including the customs of eating rice dumplings, Dragon Boat Festival, and dragon boat racing.

  • @jackyan8925

    @jackyan8925

    5 ай бұрын

    Korean culture was inherited from China and then gradually developed. There are many similarities between the ancient buildings you captured in the video and the ancient buildings in China, so you can find out@@ordinarextraordinar

  • @jason34007

    @jason34007

    2 ай бұрын

    @@jackyan8925agree from Japan

Келесі