No video

#79 | Cătălin Moise | "Curiozitatea e cuvântul cheie." | Boomerul şi Milenialu' cu Petcu & Zob

Cătălin Moise este invitat în cea mai recentă ediție a podcastului „Boomerul și Milenialu”, cu Silviu Petcu și Alexandru Zob, în care se discută despre: Clipurile sale de pe KZread, Cronică de film, Alex Leo Șerban, Educație, Anxietate, Capitalism, precum și alte subiecte captivante.
Aici ne puteti sustine: patreon.com/boomerulsimilenialu
În vremuri în care consumerismul este încurajat cu obstinație de contentul online, se simte un suflu proaspăt când mai apare câte un creator de conținut așa cum este Cătălin Moise. Care nici nu face reclame continuu, nici nu povestește despre expriențele sale de viață, ci stârnește publicul prin discursurile pe care le scrie pe teme serioase. Și angajante, cel puțin pentru cei care caută să își petreacă timpul pe internet și altfel decât într-o enervare sau suspiciune perpetue. Cătălin spune că dificultatea este sexy în virtual, însă trebuie livrată printr-un discurs echilibrat, care să aprindă beculețe și curiozități, fără să devină obscur.
Cătălin scria cronici de film la 14 ani pe Cinemagia iar la 19ani a primit o bursă la ”European College of Liberal Arts” din Berlin, facultate devenită azi ”Bard College” Berlin. ”Liberal Arts” i-a dat o educație universală fiindcă a studiat filozofie, artă, literatură, retorică, științe politice, economie și l-a ajutat să înțeleagă faptul că toate lucrurile se leagă între ele, într-un mod sau altul, filosofie care-i este de mare ajutor în construirea conținutului online.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Follow us on the web:
Patreon: / boomerulsimilenialu
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Zob: / alexandru.zob
Petcu: / silviu.petcu.50 \
#zob #petcu #boomerulsimilenialu' #podcast #happyfish
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.

Пікірлер: 139

  • @alinalexandru6001
    @alinalexandru6001 Жыл бұрын

    Văd Cătălin Moise, dau click :))

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @sk1ll015

    @sk1ll015

    Жыл бұрын

    Cam așa :))

  • @darthvoda

    @darthvoda

    Жыл бұрын

    Pavlov e mândru

  • @alinalexandru6001

    @alinalexandru6001

    Жыл бұрын

    @@darthvoda superb comentariu :))

  • @darthvoda

    @darthvoda

    Жыл бұрын

    @@alinalexandru6001 Glad you didn't take offense, era menit ca gluma. Cheers!

  • @mcd2584
    @mcd2584 Жыл бұрын

    Nu mai am răbdarea necesară să urmăresc un lungmetraj cap coadă , dar când postează Cătălin un videoclip de 2 ore , îmi fac timp instant pentru a-l urmări integral . Ideile pe care le promovează m-au făcut să îmi pun niște întrebări serioase despre prezent .

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @ionut245

    @ionut245

    Жыл бұрын

    @@paulnecula8545 vaaaaii nuuuuu, dar nu comunist 🤣

  • @catalinchifa553
    @catalinchifa553 Жыл бұрын

    Abia asteptam asa ceva, Catalin Moise este youtuberul meu preferat de depate. Are o documentare aparte in video-urile lui care este clar pe placul meu.

  • @Rinsooo

    @Rinsooo

    Жыл бұрын

    Care sau cum intru pe discortul lui Cătălin Moise, un link vă rog. Mulțumesc!

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @andreea791
    @andreea791 Жыл бұрын

    Am facut o obsesie pt Catalin Moise...e canalul meu de youtube preferat!👏🏼

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @cornet468
    @cornet468 Жыл бұрын

    Catalin e unul dintre singurii creatori de continut din Romania pe care ii urmaresc cu fiecare prilej. Multumiri pentru acest episod!

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @jorgenssen5810

    @jorgenssen5810

    Жыл бұрын

    Same

  • @sstoi

    @sstoi

    Жыл бұрын

    Nu e foarte greu cand iei in considerare frecventa cu care posteaza

  • @evergreen1326

    @evergreen1326

    Жыл бұрын

    ​@@sstoi contează calitatea...

  • @HMakaveliN

    @HMakaveliN

    Жыл бұрын

    Same , doar ca nu poti sa spui unul dintre singurii:D

  • @raresdinu9924
    @raresdinu9924 Жыл бұрын

    cel mai bazat om de pe KZread-ul romanesc 💪

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @mirela.dimitriu
    @mirela.dimitriu Жыл бұрын

    Mi-as dori foarte mult sa stim sa ascultam, chiar si in cadrul podcasturilor. Sa nu simtim nevoia sa radem sau sa inghesuim fraze in momentele de liniste. Si cu atat mai putin sa radem cand un alt om ne comunica ceva despre vulnerabilitatile sale. Multumim, Catalin, pentru ca ne ajuti sa ne punem intrebari si sa invatam sa stam in incertitudinile din noi si din jurul nostru.

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @Ioanax7

    @Ioanax7

    Жыл бұрын

    Total de acord Mirela!

  • @corbanflorin3220
    @corbanflorin3220 Жыл бұрын

    O atmosfera foarte ciudata la acest Podcast

  • @valentindorneanu666
    @valentindorneanu666 Жыл бұрын

    Podcastul ăsta e ca o gură de aer proaspăt de munte. Mă confrunt cu multe dintre problemele pe care le-ați amintit, mai ales ca proaspăt absolvent de facultate. E extrem dificil pentru cei ca noi într-un sistem în care se fetisează mentalitatea de "hustler" și să fii cât mai extrovertit, dar într-un mod foarte superficial și fals în care totul pare perfect în viața ta personală. Respect Moise și gazdelor pentru faptul că ați reușit să ajungeți exact la profunzimea acestor subiecte! Sunt extrem de rare astfel de podcasturi in care gazdele și invitații chiar se ascultă.

  • @danbesu
    @danbesu Жыл бұрын

    L-am vazut pe Catalin si m-am abonat instant 🤝

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @ciucancatalin9208
    @ciucancatalin9208 Жыл бұрын

    GENIAL invitat...

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica3131 Жыл бұрын

    Părinții lui Cătălin Moise au fost de acord cu pasiunile sale și l-au încurajat sa facă cei îi face placere. Acest lucru este de apreciat pentru că majoritatea părinților cel puțin în anii '90 și 2000 2004 obișnuiau sa ii oblige pe pusti sa facă în timpul liber ce considerau părinți reactivi că trebuie făcut.

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @merschiandrei8855
    @merschiandrei8855 Жыл бұрын

    A fost foarte greu de urmarit acest podcast deoarece nu prea l-ati lasat pe Catalin sa vorbeasca, v-ati bagat constant peste el, nu v-ati putut abtine cu propriile presupuneri atunci cand acesta incepea o idee.... inteleg ca v-ati bucurat si entuziasmat sa il inveti invitat, dar putea fi de 15 mii de ori mai fain acest podcast. De exemplu cel cu Faiar a mers super bine, dar Silviu este foarte extrovertit ceea ce a ajutat destul de mult. Oricum respect pentru voi ca l-ati invitat si sper sa percepeti acest comentariu ca pe unul constructiv ( in cazul in care il cititi). Cheers!

  • @nicolaemanolache6693
    @nicolaemanolache6693 Жыл бұрын

    Ce timid e săracul... Big up man, noi tot te iubim!!

  • @charliecash8661

    @charliecash8661

    Жыл бұрын

    O fi si timid, dar aici pare sa fi luat ceva :)

  • @myru232

    @myru232

    Жыл бұрын

    Nu cred ca e asa timid . Mai degraba introvertit . Mi se pare ca incearca sa isi aleaga cat mai bine cuvintele ca ceilalti sa inteleaga exact la ce se refera, si eu tind sa fac asta cand e cazul . Oricum ar fi , e un om deosebit de la care avem cu totii ceva de invatat .

  • @Dnzy0246
    @Dnzy0246 Жыл бұрын

    un Valentines day correct! felicitari!

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @mirelamihala5813
    @mirelamihala58138 ай бұрын

    Mulțumesc!

  • @Alinnus1
    @Alinnus1 Жыл бұрын

    Multumim Moise ca ai venit sa vorbesti si ca ai impartasit atatea lucruri.

  • @laurentius1986
    @laurentius1986 Жыл бұрын

    Cel mai interesant, bun, documentat și argumentat canal. Abia aștept să văd următoarele episoade.

  • @nicoletavidican3474
    @nicoletavidican3474 Жыл бұрын

    Catalin Moise este genial! Eu fac cu videoclipurile lui asa: cum apare cum il vad, il trimit la macar 2 prietene, iar după câteva zile mi se pare ca au fost aspecte care sunt neclare, si il mai vad o data. Corecție, il mai vad macar odata.

  • @Ioanax7
    @Ioanax7 Жыл бұрын

    Trist. Foarte greu de urmarit acest podcast din cauza celor care ar trebui sa isi lase invitatul sa vorbeasca, nu sa il intrerupa constant si sa completeze cu presupuneri proprii. Ca host de podcast, trebuie sa iti dai seama ca exista oameni care au nevoie de timp de gandire cand vorbesc. Oameni care isi aleg cuvintele foarte atent si nu isi pot duce un gand la sfarsit daca sunt redirectionati constant catre narativa ta. Much love Moise ♥️

  • @cristianbascoveanu2123

    @cristianbascoveanu2123

    Жыл бұрын

    Greu ...e întrerupt destul de mult Moise...cred că era un pic high...

  • @cristianbascoveanu2123

    @cristianbascoveanu2123

    Жыл бұрын

    Cel puțin în prima parte...

  • @paunescusilviu3552

    @paunescusilviu3552

    Жыл бұрын

    Incredibil de frustrant, il intrerup sa-si spuna prejudecatile lor, sa scada nivelul discutiei cu cel putin o clasa...

  • @dansaghin1
    @dansaghin1 Жыл бұрын

    Ca orice om extrem de inteligent Catalin Moise este si un tip sensibil si putin timid, il urmaresc cu religiozitate, felicitari pentru invitat!

  • @MihaiRoshu
    @MihaiRoshu Жыл бұрын

    Cel mai tare cadou de Valentine's, ca de altceva nu am avut bani. Nu castigi tot timpul la capitalism. Multumim tare :)

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @dragosdespinoiu-radu7728
    @dragosdespinoiu-radu7728 Жыл бұрын

    Multumesc Catalin Moise !

  • @39hanti
    @39hanti Жыл бұрын

    Cred ca ar fi decurs altfel discuția în compania lui Gojira . Parca totul a fost aranjat în scena sa pună presiune pe Moise .Am avut senzația de interogatoriu . Sunt convins ca nu asta a fost intenția, Poate e doar percepția mea .

  • @iulian_98
    @iulian_98 Жыл бұрын

    Recomand videoclipurile lui despre Capitalism partea 1 şi partea 2 şi videoclipul despre Bitcoin . Videoclipurile alea ar trebui date în şcoli, la televizor pe toate posturile, pe netflix etc.

  • @bodyhater
    @bodyhater Жыл бұрын

    Jacques Tati, omg, cine mai vorbeste despre acest om? ))))) superb.

  • @sorinsuba
    @sorinsuba Жыл бұрын

    Bun, mulțumesc, domnilor 😎

  • @xsolaris42
    @xsolaris42 Жыл бұрын

    Saluuuut!❤️

  • @corsecus
    @corsecus Жыл бұрын

    L.ati definit frumos pe final😄😀😉

  • @razvun
    @razvun Жыл бұрын

    Ce mă, ce? De aceea nu-mi mai apare pe KZread? Hmmm. O voce, un om care-mi lipsea

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @danastroescu2041
    @danastroescu2041 Жыл бұрын

    Mo i se! Mo i se! Mo i se! ❤

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @serbanbjd
    @serbanbjd Жыл бұрын

    Bai lasati omu ca are clip de facut

  • @EvLSkillz

    @EvLSkillz

    Жыл бұрын

    :)))

  • @sabinas4407
    @sabinas4407 Жыл бұрын

    Respect Moise

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @ioncii2955
    @ioncii2955 Жыл бұрын

    1:16:47

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @NoName-ks7op
    @NoName-ks7op Жыл бұрын

    Catalin arata de parca are 1000 de ganduri pe secunda, si nu stie pe care sa-l aleaga.Oricum merita toate laudele pentru munca lui.

  • @SannaJankarin
    @SannaJankarin Жыл бұрын

    I can relate to him. Ceva similar am pățit și eu, dar nu cu forumuri, ci pe platforme precum Discord. :))

  • @cogitoergosunt560
    @cogitoergosunt560 Жыл бұрын

    Superb, ca tot s a adus vorba, unul dintre cele mai frumoase filme onirice este: the holly mountain de jodorowky

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

    Mulțumim de recomandare. :)

  • @valyalianu2235
    @valyalianu2235 Жыл бұрын

    Un baiat minunat .

  • @alias4610
    @alias4610 Жыл бұрын

    Care e profilul de letterboxd al lui moise?

  • @moonwalkdreamer
    @moonwalkdreamer Жыл бұрын

    Eu prefer să-l urmăresc în materialele pregătite de el. Omul are o minte brici, temele alese de el foarte interesante și produsul final al videourilor lui sunt excelente dar... omul e timid, nu e în elementul lui să vorbească 'la liber'. E un gânditor, nu-i un bun orator, cel puțin nu încă. Mai degrabă l-aș lăsa în pace să creeze decât să-l pisez la cap să facă podcasturi.

  • @HMakaveliN
    @HMakaveliN Жыл бұрын

    Catalin Moise unic

  • @Mast3rul
    @Mast3rul Жыл бұрын

    Deci discutia despre discord... Pacat de invitat dar nu mai pot :)

  • @sabiniliescu2691
    @sabiniliescu269110 ай бұрын

    Frumos, dar i-ati zis că face "filmulețe" de vreo 8 ori😢

  • @alexd.8189
    @alexd.8189 Жыл бұрын

    Major crush 💕

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica3131 Жыл бұрын

    Cătălin Moise este un tânăr inteligent care știe multe lucruri interesante .

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @cristianbadina5581
    @cristianbadina5581 Жыл бұрын

    Pe spoty nu postati ?

  • @miau9131
    @miau9131 Жыл бұрын

    Yeyyyy

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @conyxconyx
    @conyxconyx Жыл бұрын

    Salut frate Moise.

  • @rapsiartamusic9200
    @rapsiartamusic9200 Жыл бұрын

    cu gojira voiam sa il vad la discutii

  • @raresdinu9924

    @raresdinu9924

    Жыл бұрын

    Gojira nu l-ar fi lasat sa spuna nimic si ar fi luat foc ca un turbat cand zicea ceva de rau de capitalism, asa ca lasa

  • @alexandrunistorescu4154
    @alexandrunistorescu4154 Жыл бұрын

    1:33:54 despre ce film e vorba?

  • @sinnerrom

    @sinnerrom

    Жыл бұрын

    synecdoche new york, cred :)

  • @alexandrunistorescu4154

    @alexandrunistorescu4154

    Жыл бұрын

    @@sinnerrom Multumesc

  • @garethgareth9783
    @garethgareth9783 Жыл бұрын

    Nu reușesc să dau de Moise pe Letterboxd :((

  • @ioncii2955
    @ioncii295510 ай бұрын

    8:58

  • @ioanaghiugan9088
    @ioanaghiugan9088 Жыл бұрын

    Frumos podcast dar am simțit pe alocuri ca uneori nu a fost toată lumea pe aceeași lungime de unda. Cel puțin partea aceea cu "leneșul" nu își avea locul.

  • @edimihai3375
    @edimihai3375 Жыл бұрын

    Dar mai lucreza cu Zaiafet , Moise , ca nu am vazut sa mai apara si pe canalulu lui Horia?

  • @lstefan9607

    @lstefan9607

    Жыл бұрын

    Nu mai lucreaza impreuna

  • @edimihai3375

    @edimihai3375

    Жыл бұрын

    @@mcat9440 nu stiu daca asta e motivul care i a facut sa nu mai lucreze impreuna ,dar nu ma pot pronunta odata ce il stiu pe Moise doar din clipurile lui zaiafet . Ce pot spune e ca am vazut clipul realizat de Moise despre revolutie si nu parea a fii un nostalgic al regimului .

  • @ca12973
    @ca12973 Жыл бұрын

    Comentariu pentru algoritm

  • @artistAlexSandulescu
    @artistAlexSandulescu Жыл бұрын

    ♥♥♥♥♥♥💪💪💪💪💪💪💪💪💪🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @barnageorge4791
    @barnageorge4791 Жыл бұрын

    Merge lejer pe x1.25

  • @domprofesor
    @domprofesor Жыл бұрын

    Nu sa văzut nici-o reclamă!💶

  • @vasilescualexandru1240
    @vasilescualexandru1240 Жыл бұрын

    Catalin Moise, in loc sa scoata a 2-a parte de la ultimul Vlog, sta si se plimba pe la toti terminatii prin podcasturi.

  • @novacandrei6980
    @novacandrei6980Ай бұрын

    Oamenii ăștia nici nu știu ce sa l întrebe pe Moise :)))) Asa ca îl întreabă chestii de genul "cum e sa fii tu?" =))))))))

  • @misump7861
    @misump7861 Жыл бұрын

    Foarte tare omul, il urmaresc dar mi se pare ciudat cum un om care citeste atat de mult, se exprima asa de greoi...

  • @laurentiu26

    @laurentiu26

    Жыл бұрын

    Face asta pentru că e o persoană anxioasă, nu că nu ar fi capabil să vorbească fluent. Alături de familia lui, într-un confort cu oameni cunoscuți, sunt convins că are o dicție excelentă.

  • @barnageorge4791

    @barnageorge4791

    Жыл бұрын

    @@laurentiu26 Și totuși.

  • @misump7861

    @misump7861

    Жыл бұрын

    @@laurentiu26 probabil...

  • @valeriuvelicu3799

    @valeriuvelicu3799

    Жыл бұрын

    ce are in cap nu e proportional cu ce scoate pe gura, ba din contra, studiile de specialitate demonstreaza contrariul... e o caracteristica generala a introvertitilor

  • @Andreea93chan

    @Andreea93chan

    Жыл бұрын

    Misule, n-ai inteles nimic. Prima data in viata ta cand intalnesti un om introvert? Un om care alege sa gandeasca un lucru de 2 ori inainte sa il scoata pe gura?? De obicei aia carora nu le mai tace gura debiteaza numai kkturi.

  • @stefanmihai1690
    @stefanmihai1690 Жыл бұрын

    Pacat ca ciuntiti interviurile. Inteleg nevoia de monetizare/bani dar, cu siguranta, veti reusi mai mult cu promovarea podcastului decat prin patreoni. Mie-mi pare un soi de cersit si am renuntat sa urmaresc foarte multi podcasteri buni care au rupt materialul astfel... convingeti oamenii sa devina patreoni prin ale chestii, nu obligandu-i sa plateasca pentru inca o bucata de podcast... A trecut vremea "dati un ban ca sa mai vedeti 10 minute". La cat mai multe interviuri minunate! Va imbratisez!

  • @danielcelpreda
    @danielcelpreda Жыл бұрын

    KZread 2010

  • @REIKANOweb
    @REIKANOweb Жыл бұрын

    cu helanca aia grena lu petcu îi plutește capu și mânuțele

  • @gifynel5606
    @gifynel5606 Жыл бұрын

    ăăăă.. am fost ... ăăăă... prin oras .. ăăăă... si la un film ... ăăăăă

  • @tlNCG
    @tlNCG Жыл бұрын

    Apropo de criticile asupra clipului despre capitalism. Nu sunt toate aberatii venite din perspectiva mentionata, ci sunt si multe observatii obiective asupra greselilor facute de Moise in clip. Puteti vedea react-ul la clipul lui Moise facut de Tudor Dunks, pe youtube. Argumentele sunt factuale, rationale, non conflictuale si Tudor a fost in Demos, care era un partid mai mult decat socialist, deci nu e deloc ceva libertarian sau fanboy elon musk. Poate ca e bine sa te gandesti si ce se intampla daca vrei sa distrugi un sistem, in realitate, nu in imaginar si din vorbe si sa faci oarece miscari reale si palpabile, nu doar cuvinte. Poate fix din incapaciatea de a face ceva s-au nascut atatea cuvinte ale oamenilor de stanga, iar lumea se duce vertiginos spre dictaturi sau libertarianism in ultimii 10-15 ani. Poate ar trebui citite si cartile lui Dugin scrise intre 99 si 2005, unde sunt descrisi pasii in a crea o lume anti UK-US si un teren propice pentru a face un nou imperiu rus, mai grandios decat URSS. Sunt descrise acolo folosirea in scop politic a extremistilor de stanga si dreapta pe teme precum capitalismul, colonialismul, migratia, chestiuni religioase, chestiuni de orientare sexuala sau rasiala si in primul rand minoritatile etnice. E curios ca nici un stangist d-asta nu abordeaza temele astea, desi conflictele ultimilor 10 ani au fost strans legate de subiectele astea, iar dictatori cu valori retrograde s-au ridicat peste tot si urmeaza sa se mai ridice. Franta a fost aproape sa aleaga o Sosoaca in fruntea tarii, majoritatea francezilor educati fiind cam ca Moise. Faptul ca pt oameni ca Moise cuvintele care suna frumos si valorile principale conteaza, nu inseamna ca il absolv de vina de a nu avea un context mai larg si de a pune involuntar o caramida pentru ceva mai rau, avand intentii bune. Oamenii ca Moise vorbesc chestii, tankies comunisti de la est nu vorbesc, actioneaza, iar lumea se duce iar spre intuneric.

  • @ionut245

    @ionut245

    Жыл бұрын

    Dude, the fuck you talking about? Sa fii stangist înseamnă că sustii dictatori? Really? Uită-te la moise, omul e foarte anti dictatori și anti statelor totalitare, omul are videoclipuri unde vorbește anti Putin sau dictatura din China. Oricum, nu i vorba despre asta în mare parte. Toți oamenii de stânga de cele mai multe ori vor o viata mai buna pentru oameni și nimic mai mult. Mi se pare funny ca vorbești de faptul ca Franța era sa "aleagă o Sosoaca in fruntea tarii" care nu are treaba cu stânga, Sosoaca și aia din aur sunt efectiv fascistii în nici un caz de stânga.

  • @andreea791

    @andreea791

    Жыл бұрын

    Interesant....m-ai facut curioasa.

  • @tlNCG

    @tlNCG

    Жыл бұрын

    @@ionut245 n-ai inteles nimic. n-am zis deloc ce ai scris tu pe acolo, am zis ca nu ai scuza ca n-ai stiut ce faci si pe cine ajuta. efectiv ti-am lasat mura in gura la ce sa te uiti ca sa intelegi mai deep subiectul, dar tu ai ales sa scrii chestii de suprafata, clisee pe care nu le intelegi. Marine le Pen e de stanga, Franta e plina de stangisti si asta nu e neaparat rau, doar ca Le pen, ca orice extremist populist din Europa, e sponsorizata si ajutata mediatic de rusi. Asta era paralela cu Soso si incepusem prin a spune ca si stanga si dreapta radicala sunt folosite de rusi. Dugin a scris strategia de expansiune de acum 20 ani si deja s-au intamplat foarte multe din ce scrisese, ca de exemplu scos UK din UE, folosit conflicte interetnice sau religioase, rasiale, pt a polariza si diviza societatea vestica si a ridica partide pro ruse din interiorul lor. citeste din nou ce am zis in com de mai sus, uita-te la clipul lui Tudor Dunks si mai citeste sociopolitica vreo 1-2 ani. pari ceva 16-23 de pe twitch care recita clisee care suna bine, dar nu intelegi cum ar merge ele in viata reala.

  • @popavlad-alexandru3210
    @popavlad-alexandru3210 Жыл бұрын

    Imposibil de urmarit , mai bine ramane la scris decat sa vorbeasca

  • @cocalarusnk

    @cocalarusnk

    Жыл бұрын

    Nici eu nu am putut duce la capat acest podcast cu toate ca podcasturile lui Moise le vizionez cu drag, dar vorba ta mai bine ramane la scris 😁

  • @paulbratean7476

    @paulbratean7476

    Жыл бұрын

    Unde?

  • @cocalarusnk

    @cocalarusnk

    Жыл бұрын

    @@paulbratean7476 KZread - Cãtãlin Moise

  • @valentindorneanu666

    @valentindorneanu666

    Жыл бұрын

    A vorbit în podcast despre anxietate și de ce îi e greu să discute asa liber.

  • @MihaiBosogeaTudor
    @MihaiBosogeaTudor Жыл бұрын

    Totusi, mediocru. Verbalizeaza cu greutate in limba romana. Ce imi place e ca are o baza filosofica. Dar, in rest, nu vad de ce ar fi relevant. Voi incerca sa vad cateva videoclipuri. Daca e ceva gen Zaiafet, mi se pare simplificator si indepartand de arta, de literatura. As putea scrie mult despre asta. Dar la ce bun, probabil ca o sa imi iau hate.

  • @moonwalkdreamer

    @moonwalkdreamer

    Жыл бұрын

    Așa este, omul nu-i bun vorbitor. În schimb îți recomand să urmărești clipurile lui, sunt peste nivelul Zaiafet, oricât l-aș iubi eu pe Horică.

  • @corsecus

    @corsecus

    Жыл бұрын

    Mediocru nu e...dar ceva probleme are...poate stres...cine stie?

  • @otiliam2306
    @otiliam2306 Жыл бұрын

    Vocabularul limbii romane are cuvinte frumoase: misto nu face parte din categoria asta.. mai ales asociat cu Catalin Moise

  • @zokraft

    @zokraft

    9 ай бұрын

    misto inseamna exact frumos in rromani

  • @corsecus
    @corsecus Жыл бұрын

    Morometii 2? Dar nevazand Morometii? 😉😀😄 ...analist de film de la 14 ani comentand ce? Ia si urmareste Morometii si apoi poate.ti retezi din pretiozitate

  • @betivanul01
    @betivanul01 Жыл бұрын

    top video

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @EvLSkillz
    @EvLSkillz Жыл бұрын

    moise n1

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын