Fluierul este cel mai vechi şi mai cunoscut instrument muzical al românilor - un obiect cultic cu care oamenii comunicau cu lumea spiritelor de dincolo. Materialul etnografic, lingvistic şi arheologic, confirmă ipoteza că, în vechime, fluierele se confecţionau dintr-un os al strămoşului, de unde ar fi rămas expresia populară „fluierul piciorului”, parte componentă a corpului uman. Ulterior, osul de om a fost înlocuit cu osul unei păsări de baltă (cocorul). Adevăratul cioban se îngroapă şi azi cu fluierul în mână. Nimeni nu poate ajunge cioban fără să ştie a cânta din fluier. Ca instrument apotropaic, fluierul este folosit şi pentru alungarea ielelor la Rusalii și a strigoaicelor la Sângeorz” (I. Ghinoiu, 2004, p.141-142).
Am ales să începem povestea albumașului "Alt As Etnografic Musical" prin a arăta cum s-a făurit "coperta" acestuia de către artistul Sabin Onceriu.
În acompaniamentul drâmbelor și a dobei începe o doină urmată de două bătute din Hodac.
Această comună din județul Mureș are o îndelungată tradiție în meșteșugul fluierăritului. Un bun reprezentat al acestei zone este Ion Fărcaș care a fost solist instrumentist în cadrul orchestrei populare a Filarmonicii din Cluj.
Vechimea fluierului se pierde în negura timpului și de aceea are această latură înconjurată de mister. "Întâmplarea" face să lansăm piesa in jurul Nopții de Sânziene, denumire provenită de la Sancta Diana, zeiță asociată cu animalele sălbatice, pădurile și cu Luna.
De aici am preluat și ideea de a ne reprezenta cu spiritul ursului și al lupului.
Nădăjduim ca Ielelor, Măiastrelor să le placă muzica noastră și poate chiar să danseze pe aceasta.
Trebuie spus că sărbătoarea creștină a acestei date, se numește Rusaliile (Paștele Trandafirilor), Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea.